fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Un bărbat a murit pe un acoperiș, după ce a vrut să dea foc casei unui vecin

Citește Și

- Reclamă -

Un bărbat în vârstă de 64 de ani din comuna Bătrâni, județul Prahova, a murit după ce a vrut să dea foc casei unui vecin! Cei doi mai avuseseră conflicte în trecut, iar marți seară, 29 octombrie, s-ar fi certat din cauza unei căpițe de fân pe care unul dintre ei ar fi pus-o lângă casa celuilalt.

Bărbatul care a murit s-ar fi urcat cu ajutorul unei scări de lemn pe acoperișul unui staul de animale care era lipit de casa vecinului său, a stropit cu benzină casa vecinului și a aprins focul cu o brichetă. Proprietarul casei, văzând incendiul, s-a grăbit să stingă focul, dar pe acoperișul anexei l-a găsit pe vecinul său mort.

- Reclamă -

Potrivit unor surse, cadavrul a fost găsit stând pe spate, cu fața în sus, cu picioarele sprijinite de treptele scării și cu piciorul drept descălțat. Lângă cadavru, pe acoperiș, se pare că erau cizmele de cauciuc ale bărbatului, iar la aproximativ un metru de capul acestuia șoseta care fusese scoasă din piciorul drept. Din primele cercetări, se pare că nu au existat urme de violență pe corpul bărbatului, cu excepția unei escoriații la mâna dreaptă.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut