La data de 26 august, în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr a fost agresat de către o persoană, fiind posibil înjunghiat.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, în zona Gării de Sud Ploiești, iar din primele verificări au stabilit faptul că între doi bărbați de 19, respectiv 33 de ani, frați, ar fi izbucnit un conflict spontan care a degenerat, aceștia lovindu-se reciproc.
Ulterior, bărbatul de 33 de ani l-ar fi lovit pe celălalt, o singură dată, cu un obiect tăietor-înțepător în zona spatelui, după care a fugit într-o direcție necunoscută.
Tânărului i-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
La acest moment, polițiștii efectuează cercetări în vederea depistării bănuitului, urmând a fi luate măsurile legale în consecință.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs incidentul, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.