fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Un fost director din Primăria Ploiești, condamnat la muncă în folosul comunității

Citește Și

- Reclamă -

Fostul șef al Direcției Tehnic Investiții din cadrul Primăriei Ploiești, Mihaela Iamandi, considerată mâna dreapta a fostului primar Iulian Bădescu, a fost condamnat de Judecătoria Buzău la un an și opt luni de închisoare cu suspendare. Iamandi a fost găsită vinovată de conflict de interese.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, fostul director va fi obligat să revină în Primăria unde nu până demult a fost șef, pentru a presta muncă în folosul comunității în cadrul unuia dintre serviciile subordonate primarului. Decizia aparține Judecătoriei Buzău, acolo unde a fost strămutat dosarul la solicitarea Mihaelei Iamandi care nu a dorit să fie judecată de instanțele din Ploiești. Sentința nu este definitivă, iar contestația, dacă va exista, se va judeca la Curtea de Apel din Ploiești.

- Reclamă -

Iamandi a fost trimisă în judecată în 2015 de către porcurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Ea a fost acuzată că, în exercitarea atribuțiunilor de serviciu a participat, în calitate de membru al Comisiei de organizare a unui concurs pentru ocuparea unui post în cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, la luarea deciziei prin care a fost declarată admisă o persoană din partea căreia a beneficiat de foloase de orice natură. Totodată a participat la luarea deciziei de atribuire a unor contracte de lucrări către o societate comercială cu care anterior a avut raporturi comerciale și de muncă.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut