fbpx
spot_img
Mesaj Alerte
Ai o informație sau un videoclip care poate deveni știre?
Scrie-ne sau trimite-ne videoclipul pe WhatsApp: 0721.069.865

Un minor a furat o mașină, apoi a izbit-o de mai multe mașini parcate

Citește Și

- Reclamă -

Un minor de 16 ani a furat o mașină, apoi a pierdut controlul volanului și a lovit mai multe mașini parcate. Incidentul s-a petrecut în cartierul Bereasca din Ploiești.

Polițiștii au fost sesizați pe 29 iunie în jurul orei 00.15 despre producerea unui accident pe strada Trandafirilor din Ploiești.

”În baza sesizării polițiștii s-au deplasat la fața locului iar din primele verificări reieșind faptul că un minor de 16 ani ar fi sustras un autoturism, pe care l-a condus ulterior pe strada Trandafirilor, din municipiul Ploiești iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi acroșat mai multe autoturisme parcate.

- Reclamă -

În urma producerei accidentului au rezultat doar pagube materiale.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere și furt în scop de folosință.”, a transmis Poliția Prahova.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
inchiriere apartamente in regim hotelier ploiesti
spot_img

Lăsați un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Cutremur în România, vineri dimineață

Un cutremur s-a produs în România vineri dimineață, 4 octombrie 2024, la ora locală 06:19:28.Cutremurul s-a produs în zona...