fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Un ofițer MApN beat a provocat două accidente rutiere. Poliția Prahova nu a mediatizat acest eveniment (GALERIE FOTO). EXCLUSIV

Citește Și

- Reclamă -

Două evenimente rutiere au avut loc ieri seară, un bărbat în stare de ebrietate lovind două mașini și fugind de la fața locului. Șoferul vinovat se numește Tigelius Marius Enache, având funcția de Șef de Birou la Centrul zonal de selecție și orientare din Breaza.

Primul accident a avut loc pe Centura de Vest, în dreptul localității Brazi, într-o curbă, la ora 20.25. Bărbatul a lovit un alt autotursim care circula pe același sens de mers și l-a scos de pe partea carosabilă. Mașina lovită s-a răsturnat, ofițerul băut fugind de la fața locului.

- Reclamă -

Al doilea accident provocat de ofițerul MApN a avut loc la ora 20.55, în sensul giratoriu de la intrarea în localitatea Strejnic pe fondul neacordării de prioritate. Bărbatul a lovit un taxi care circula regulamentar, șoferul fiind rănit ușor, însă pasagerul s-a ales cu răni grave.

Se pare că Tigelius Enache nu a putut fi testat cu aparatul etilotest pentru că era rănit grav, însă i s-au recoltat probe biologice la spital, unde a rămas internat.

Potrivit Poliției Prahova, în cauză au fost deschise trei dosare penale, unul pentru părăsirea locului accidentului în cazul primului accident și două pentru vătămare din culpă în cazul ambelor accidente. Surse din poliție au precizat pentru ziarul Incomod că în această cauză ar fi fost deschis un dosar penal și pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, însă purtătorul de cuvânt al IJP Prahova, inspector principal Marian Popescu, susține că până în acest moment nu s-a stabilit încă alcoolemia șoferului pentru a putea fi luate măsuri în consecință.

- Reclamă -

Inițial, Poliția Prahova a informat presa printr-un mesaj despre primul accident cu fugă de la locul faptei, neștiind cine este șoferul vinovat. Al doilea accident care a avut loc la aproximativ doi kilometri distanță nu a mai fost dat pentru informarea opiniei publice pentru că șoferul a fost identificat. În acest sens, este clară ascunderea acestui eveniment de presă, ținând cont că șoferul vinovat este un colonel din cadrul MApN care s-a urcat băut la volanul mașinii și a provocat două accidente rutiere, rănind două persoane. După cum ne-a obișnuit, Biroul de Presă al Poliției Prahova, la îndemnul Chestorului Viorel Dosaru, evită să aducă în atenția opiniei publice evenimente în care sunt implicate persoane cu funcții importante sau apropiați ai șefului IJP Prahova. Totodată, reporterii noștri au făcut mai multe verificări prin care au aflat că cele două accidente rutiere au avut același autor, și această informație fiind ținută departe de ochii presei.

Reporterii ziarului Incomod v-au prezentat astăzi o situație similară în care Viorel Dosaru ar fi încercat să distragă atenția de la o bătaie cu cuțite, organizând mai multe acțiuni pe raza orașului, potrivit unor surse din poliție.

Citește și: Surse: Șeful IJP Prahova a încercat să ascundă opiniei publice bătaia cu cuțite din sala de jocuri de la Omnia

Vă prezentăm mai jos fotografii de la al doilea accident în care colonelul MApN, Tigelius Enache, care conducea un autoturism Opel, nu a acordat prioritate și lovit un taxi.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut