fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Un pacient a fost ucis de neglijenţa personalului medical de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti

Citește Și

- Reclamă -

Poliţia Prahova anchetează moartea suspectă a unui pacient de 71 de ani care a decedat la puţin timp după ce a fost scăpat de pe targă de brancardieri. Înainte de accident, bolnavul fusese operat pe creier.
Poliţia Prahova a deschis dosar de ucidere din culpă în cazul unui pacient care a decedat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti. Bărbatul a fost scăpat de pe targă în timpul unui transport între secţii. Înainte de accident, victima suferise o intervenţie chirurgicală la cap. Familia a depus o plângere la Poliţie, iar anchetatorii aşteaptă acum verdictul medicilor legişti care vor stabili cauza morţii după efectuarea necropsiei.

Pacientul în vârstă de 71 de ani s-a internat la Spitalul Judeţean din Ploieşti în data de 23 noiembrie 2018 pentru o afecţiune neurochirurgicală. A fost operat în data de 7 decembrie la secţia de neurochirurgie, iar evoluţia postoperatorie era favorabilă. Bărbatul avea însă şi alte afecţiuni, astfel că la zece zile de la operaţie medicii au decis că este nevoie de un consult suplimentar la secţia de urologie, care se află într-o clădire separată de sediul central al unităţii medicale.

”Pacientul a fost trimis la secţia exterioară pentru un consult la urologie şi pentru că starea generală nu permitea un simplu transport a trebuit transportat cu un cadru medical. Acest tip de servicii se face cu Mediurgul. A fost consultat, iar la întoarcere, până la ambulanţă, s-a rupt targa. Imediat medicul urolog l-a informat pe medicul neurochirurg, s-a efectuat o nouă tomografie care nu a arătat modificări postraumatice”, a declarat Puşcariu, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

- Reclamă -

Directorul medical a precizat că opinia neurochirurgilor a fost că decesul pacientului nu a fost cauzat de traumatismul suferit în urma căzăturii. ”Au trecut totuşi două săptămâni. A căzut pe 17 decembrie şi a murit pe 4 ianuarie”, a mai spus dr. Puşcariu.

Spitalul Judeţean Ploieşti are contract cu clinica Mediurg pentru transportul cu asistent al pacienţilor, între secţiile exterioare.

Pacientul a rămas internat în continuare la secţia de neurochirurgie, iar pe data de 4 ianuarie a decedat. Deocamdată nu este clar dacă decesul bărbatului a survenit în urma căzăturii de pe targă sau din cauza unor complicaţii medicale. Acest aspect urmează să fie stabilit de medicul legist, după efectuarea necropsiei. Familia a sesizat însă Poliţia care a deschis un dosar de ucidere din culpă.

- Reclamă -

sursa: adevarul.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Cum a fost sancționată asistenta de la maternitatea din Ploiești care a încurcat copiii

Asistenta care a încurcat bebelușii la maternitate din Ploiești a fost sancționată cu 10% din salariu pentru o perioadă...
Sari la conținut