Un polițist a fost prins băut la volan după ce a provocat un accident, iar mașina sa a intrat într-un șanț de pe marginea drumului. Polițistul a refuzat testarea antidrog, dar și recoltarea de sânge pentru stabilirea nivelului alcoolemiei și al consumului de stupefiante.
Conducerea IPJ Cluj a anunțat că, pe lângă cercetarea penală, se fac verificări și prin Biroul Control Intern cu privire la incident și la atitudinea angajatului instituției.
Accidentul în care a fost implicat poliţistul de la IPJ Cluj a avut loc vineri dimineaţa, în localitatea Livada, comuna Iclod.
”Din cercetările efectuate a rezultat că bărbatul, de 33 de ani, angajat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, în timp ce conducea autoturismul, pe direcţia Gherla spre Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, intrând în şanţul de pe marginea drumului. La testarea acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în momentul în care echipajul de poliţie l-a informat că va fi testat cu aparatul DrugTest, acesta a refuzat, motiv pentru care a fost condus la unitatea medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, unde, de asemenea, a refuzat recoltarea”, au transmis oficialii IPJ Cluj.
Ca urmare, se fac cercetări pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
”Totodată, conducerea inspectoratului a dispus verificări pe linie internă, pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările”, precizează oficialii Poliţiei.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că în momentul în care a produs accidentul poliţistul nu se afla în timpul serviciului, iar maşina implicată nu este autospecială a Poliţiei.