fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Un președinte de Judecătorie și doi primari, trimiși în judecată de DNA Ploiești

Citește Și

- Reclamă -

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare detenție, pentru executarea unei pedepse privative de libertate, a inculpatei MIHALCEA FLORICA, la data faptelor președinte al Judecătoriei Răcari, județul Dâmbovița, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, și în stare de libertate a inculpaților: BUCIUMEANU ILIE, la data faptei primar al comunei Tărtășești, județul Dâmbovița și CONSTANTIN ELENA în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu având ca rezultat obținerea unui folos necuvenit pentru altul, COSTACHE IONEL CRISTIAN, primar al comunei Tărtășești, județul Dâmbovița, la data comiterii faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu având ca rezultat obținerea unui folos necuvenit pentru altul, fals intelectual, uz de fals.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
1. În cursul lunii aprilie 2008, inculpata Mihalcea Florica, în calitate de magistrat – judecător la Judecătoria Răcari, jud. Dâmbovița prin încălcarea dispozițiilor legale în materia fondului funciar, precum și a celor privind competența teritorială și prin ignorarea normelor imperative de procedură civilă, a soluționat două cauze civile, pe baza unor înscrisuri necorespunzătoare adevărului, în absența părților implicate și a tuturor probelor necesare adoptării unor soluții juste, pronunțând astfel niște hotărâri contrare legii prin care anumite persoane din cercul său de cunoștințe au dobândit drepturi de care, în alte împrejurări, nu ar fi beneficiat. Prin această conduită, inculpata a vătămat interesele legale ale altor persoane, dar și al unor entități administrativ teritoriale, beneficiare de drept ale terenurilor respective.

Astfel, la data de 30 aprilie 2008, acționând în maniera de mai sus, inculpata Mihalcea Florica a admis, în absența părților, o cerere introdusă de inculpata Constantin Elena, având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren de 4,87 ha. în extravilanul comunei Tărtășești, județul Dâmbovița. Acest lucru a fost posibil și în condițiile în care nu fusese urmată procedura prealabilă instituită de legislația în materie (respectiv solicitarea nu se adresase inițial Comisiei Locale de Fond Funciar Tărtășești), iar reclamanta nu a făcut dovada nici a calității de persoană îndreptățită și nici a dreptului de proprietate asupra terenului solicitat. Mai mult, inculpata Constantin Elena a pus la dispoziția magistratului datele personale ale unei martore, care a consemnat în fals o declarație în numele acesteia din urmă, utilizată ulterior ca probă în susținerea acțiunii promovate în justiție.

În același context, inculpatul Buciumeanu Ilie, în calitate de primar al comunei Tărtășești, județul Dâmbovița (până la alegerile din vara anului 2008) și președinte al Comisiei locale de Fond Funciar, a semnat întâmpinarea formulată în dosarul civil respectiv și a consemnat că lasă soluția la aprecierea instanței, în funcție de probele administrate, în condițiile în care avea cunoștință că reclamanta Constantin Elena nu formulase inițial cerere de reconstituire în baza Legii nr. 247/2005.

Având reprezentarea nelegalității hotărârii judecătorești civile, prin prisma verificărilor întreprinse personal după obținerea mandatului de primar al comunei Tărtășești (în vara anului 2008), inculpatul Costache Ionel Cristian, în calitate și de președinte al Comisiei locale de fond funciar, a întreprins în anul 2012 demersuri în vederea punerii în posesie a inculpatei Constantin Elena pe unele suprafețe de teren aflate în intravilanul localității, deși prin hotărâre acesteia i se atribuiseră în extravilan.

Acționând în acest mod, inculpatul, nu a urmărit decât propriul interes, respectiv acela al achiziționării ulterioare a parcelelor de teren respective printr-o persoană interpusă.

Urmarea a fost vătămarea intereselor legitime atât ale persoanelor ce dețineau deja terenuri în locația respectivă cât și ale unității administrativ teritoriale Tărtășești, concomitent cu obținerea pentru inculpata Constantin Elena a unui folos necuvenit constând în dreptul de proprietate asupra terenului atribuit.

2. La soluționarea celei de-a doua cauze, inculpata a creat un folos de natură patrimonială pentru o rudă a unui coleg de serviciu, aceasta din urmă fiind interesată în obținerea unei hotărâri care să consfințească o înțelegere încheiată între două persoane care, în împrejurări licite, nu s-ar fi putut materializa, întrucât vânzătorul nu era titular al dreptului real.

Concret, în luna iunie 2008, inculpata Mihalcea Florica, în aceeași calitate, fiind investită cu soluționarea unui alt dosar civil, având ca obiect o acțiune în constatare (hotărâre care ține loc de act autentic) privind un imobil situat în afara razei de competență teritorială a instanței sesizate, și-a exercitat cu rea credință funcția în sensul că:

– a efectuat mențiuni nereale pe cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de reclamantă – consemnând acordarea termenului în cunoștința părților în condițiile în care acestea nu au fost prezente în realitate,

– a pronunțat încheierea de ședință prin care a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată acordând noul termen în aceeași zi a soluționării cererii,

– a judecat cauza cu încălcarea normelor imperative de procedură civilă, respectiv ignorarea regulilor în materie de competență teritorială în absența părților, a căror prezență a fost consemnată în fals, pronunțând sentința civilă prin care a admis cererea reclamantei și a constatat intervenită vânzarea cumpărarea unui teren în suprafață de 400 mp. situat în sectorul 2 al municipiului București.

Totul s-a întâmplat în condițiile în care la dosar nu a existat un titlu valabil care să ateste dreptul de proprietate al vânzătorului asupra acelui teren.

Și de această dată, hotărârea magistratului a avut drept consecință vătămarea intereselor legitime ale titularului unei potențiale valorificări a dreptului de proprietate asupra terenului respectiv, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru ruda colegului de serviciu al inculpatei Mihalcea Florica, constând în dreptul de proprietate asupra terenului menționat.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Ploiești.

Precizăm că inculpații Mihalcea Florica și Costache Ionel Cristian au mai fost trimiși în judecată de către procurorii anticorupție pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție și de serviciu (comunicate nr. 67/VIII/3 din 14 februarie 2012, 10/VIII/3 din 8 ianuarie 2016 și 405/VIII/3 din 16 iunie 2011).

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Cinci bărbați deghizați în femei au tâlhărit clienții care solicitau relații sexuale contra cost

Cinci bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Bucureşti după ce au tâlhărit clienții care solicitau relații sexuale contra...
Sari la conținut