La data de 29 august 2024, o escortă a Poliției Române a adus în țară un bărbat, de 25 de ani, din București, care avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Este vorba despre Felix Velcu, vărul lui Tzancă Uraganul. Anul trecut, tânărul a scăpat miraculos cu viață în timp ce încerca să fure dintr-un camion aflat în mers.
Bărbatul s-a dezechilibrat și a ajuns sub mașina în care se aflau complicii săi.
Felix Velcu era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Bărbatul a fost adus din Franța, având emis de către Curtea de Apel București, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 692 de zile.
Cooperarea a fost realizată prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească, din cadrul I.G.P.R., iar cel în cauză a fost încarcerat, în vederea executării mandatului.