Unsprezece tineri din Dâmbovița, Prahova și București, acuzați de trafic de droguri de risc, au fost trimiși de judecătorii Tribunalului Prahova să muncească în folosul comunității la Direcția pentru Protecția Copilului, la muzeu, la biserică și chiar la o școală.

În grupul de unsprezece traficanți de droguri se află și un minor. Acesta din urmă a fost pedepsit de aceeași instanță să nu mai intre timp de zece săptămâni în cluburi și baruri.

Tribunalul Prahova s-a prounțat în data de 24 octombrie într-un dosar deferit justiției de DIICOT Ploiești în care unsprezece persoane, din Prahova (Băicoi), Dâmbovița (Târgoviște) și București au fost găsiți vinovați pentru trafic de droguri de risc.

În timpul perchezițiilor făcute de procurori, au fost găsite în casele lor droguri, cântare și unelte folosite pentru porționarea drogurilor, dar și importante sume de bani.

Totul a fost confiscat, inclusiv telefoanele mobile și probabil aceasta a fost cea mai pedeapsă dată de anchetatori în acest caz, pentru că pedespele primite de la judecător au fost mai degrabă simbolice.

Potrivit portalului instanței de judecată, unul dintre traficanți, minor, a fost condamnat la ”măsura educativă a consemnarii la sfarsit de saptamana pe o perioadă de 10 saptamani cu începere de la data punerii în executare a prezentei hotărâri, pentru săvârşirea infractiunilor de trafic de droguri de risc”.

Instanța explică și ce înseamnă această ”consemnare”, adică ”la sfarsit de săptămână : – să nu se afle în cluburi, pub-uri, baruri” timp de zece săptămâni.

Ceilalți traficanți au primit fiecare pedeapsă cu închisoare cu suspendare.

Ca pedeapsă suplimentară, judecătorii prahoveni au decis ca traficanții de droguri să fie trimiși să lucreze în folosul comunității timp de 60 de zile la instituții frecventate în general de copii și adolescenți.

Astfel, traficanții de droguri din Dâmbovița au fost trimiși să lucreze fără bani fie în cadrul primăriilor din comunele Iedera și Caragiale sau în cadrul Arhiepiscopiei Târgoviștei, dar și la Muzeului Scriitorilor Dâmbovițeni sau în cadrul Liceului Tehnologic “Nicolae Mihăescu” Târgoviște.

Tânărul din Prahova a fost consemnat să presteze muncă în folosul comunității în cadrul Primariei Orașului Băicoi sau în cadrul Casei de Cultură Liliești.

Traficanții de droguri din București au fost trimiși să lucreze în cadrul Administrației Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6 București sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 6 Bucuresti.

Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă. Atât procurorii cât și persoanele acuzate de trafic de droguri pot contesta decizia la Curtea de Apel Ploiești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here