După aproape 3 zile de panică, odiosul ajunge în birou la noi la audieri. Și recunoaște. Spune tot. Senin. I-aș smulge dinții. Am un copil acasă. Colegii mei au și ei copii. Asta a și fost motivul pentru care am cerut noi ca Serviciu să luăm dosarele cu A.N. cu pedofili. Pentru că suntem părinți. Dar îmi înfranez orice instinct de tată și scot dosarele din sertar. Mă uit la imagini. Ceva îmi spunea de vineri că e el. Semăna. Aveam nevoie de o certitudine. Și vine ADN–ul. Mostra ADN luată de la odios se potrivește cu mostrele luate în 2009 și 2012. Le-am făcut dreptate copiilor. E singură satisfacție pe care o ai. Știi că l-ai prins și că nu va mai face rău.
Dar să revenim la momentul aducerii odiosului la birou. Știam câțiva. Și niciunul dintre noi nu a sifonat la presă. Șeful anunță ierarhic șefii. Și dintr-o dată ne bubuie telefoanele. Sună presa. Sună toată presa. La tv începuseră unii să dea. De unde? De la noi n-a suflat nimeni o vorbă. Și nici în următoarea oră. Ne-am văzut de treabă. La tv curgeau tot felul de informații. Presa află că-i polițist. Poliția e pur și simplu zguduită. Ministerul e dărâmat. Cere explicații și o analiză. Seară declarații. Doi purtători de cuvânt care au transmis mesajele instituției. Eu mă bucur că l-am prins și mă uit ca prostul la imaginile pe care le-am mediatizat în 2012 cum dracu’ niciunul dintre colegii lui nu l-a recunoscut. Era unul de-al nostru. Bine că l-am prins.

Ajung acasă spre dimineață. Pe la 5. Mă uit la copilul meu și… îmi tropăie un gând negru. Câți or mai fi pe străzi ca asta? Fac un dus și îi mulțumesc lui Dumnezeu că l-am prins și că am rezolvat și cele două A.N.–uri. Că pot să-i chem pe părinții copiilor și să le spun că l-am prins. Că e un dement mai puțin pe străzi lângă copiii noștri. Mă culc liniștit și mă trezesc.

A două zi ministrul de interne cere pași în spate de la șeful Poliției Române. Toți stau pitiți. Și televizoarele explodează iar. Sunt informații pe surse care nu au legătură cu realitatea. Nu le dau importanță. Jurnalișți nedocumentați. Și în toată frăsuiala de la birou se anunță declarații la Interne. Și iese ministrul. Rămânem blocați. Vrea un pas în spate de la Radu. Pentru ce? De ce? Aaaaa… pentru că nu le-a răspuns reporterilor la telefon? Doamna ministru! Dar nu vreți dumneavoastră să facem toți un pas în spate? Că noi ne-am săturat. Și la Gigină ni s-au cerut pași în spate și-am primit 3 controale. Am muncit în cazul asta, în cel din 2009 și în cel din 2012 de ne-au bubuit urechile. Dar nu vreți să plecăm cu toții și să aduceți dumneavoastră din cei 6.000 de oameni de pe stradă pe care vreți să-i angajați? Cu ce-am greșit? Că ne-am făcut datoria? Dar poate ne spuneți de ce poliția nu are un program de recunoaștere facială așa cum se laudă că o să cumpere în 2016. Și poate nu știți că dumneavoastră nu aveți ADN-ul în baza de date, așa cum nu-l au toți românii. Cu ce să comparăm noi mostrele luate în 2009 și 2012? Cu ce? Și de când un superior cere explicații în dosare pe delegare? E că și cum ne-ar fi întrebat Oprea ce noutăți mai sunt în dosarul lui și de ce am luat registrele de la Rutieră.

Dumneavoastră știți cu ce se ocupă Serviciul nostru? Noi nu rezolvăm toate violurile din București. Noi rezolvăm crimele. De pedofili am cerut noi să ne ocupăm. Dar știți că viol nu înseamnă pedofilie?! Adică speța din 2016 era cu o femeie majoră. Și am fi luat-o și pe asta dacă ne solicita cineva. Sunt 26 de secții în București, iar așa-zisele sisteme cumpărate pe bani mulți ca noi să fim operativi sunt o vrăjeală. Dacă nu te sună omul de la secție să-ți semnaleze ceva sau dispeceratul nu poți ghici un caz.
Lăsăți-ne să ne facem treaba că nu e războiul nostru.

Un ofițer de la Serviciul Omoruri

P.s: Pentru cei care nu sunt familiarizați, A.C. = dosar cu Autor Cunoscut, A.N = dosar cu Autor necunoscut”-sursa Facebook jurnalist Oana Despa