UPDATE: În urma acestui articol, primarul Adrian Dobre a trimis un drept la replică pe care-l publicăm mai jos:

”Referitor la articolul publicat ieri, 13 iunie 2018, ”Hârtiile pentru demolarea și refacerea Podului de Lemn sunt gata. Primarul Adrian Dobre nu le-a semnat de trei săptămâni”, publicat în Ziarul Incomod, în data de 13 iunie, doresc să fac următoarele precizări:

Articolul nu respectă standardele deontologiei jurnalistice, potrivit cărora jurnalistul trebuie să prezinte punctul de vedere al celor implicați. Nu mi s-a cerut niciun punct de vedere cu privire la acest subiect.

Afirmațiile conform cărora documentele privind proiectul de demolare și de refacere a Podului de Lemn sunt pe biroul meu de 3 săptămâni sunt false.

Referatul de necesitate, pe baza căruia se întocmesc caietul de sarcini și fișa de date, a fost înregistrat la Direcția Tehnic Investiții în data de 7 iunie 2018, a ajuns la mapa mea luni, 11 iunie, și a fost semnat în cursul dimineții de ieri, 13 iunie.

În această situație, am rugămintea să publicați acest material ca drept la replică.”

Nota redacției: Primarul Adrian Dobre continuă presiunile și atacurile asupra ziarului Incomod. Vă reamintim că el nu obișnuiește să răspundă telefoanelor și SMS-urilor reporterilor ziarului Incomod, alegând să răspundă doar la informațiile care îi convin, gen cele pe surse.

CITEȘTE și Primarul Adrian Dobre continuă să nu răspundă solicitărilor ziarului Incomod 

Primarul Adrian Dobre șterge comentariile negative la postările sale de pe Facebook

Știrea inițială:

Situația Podului de Lemn rămâne incertă. Potrivit surselor din Primăria Ploiești se pare că documentele privind proiectul de demolare si de refacere, studii, caiet de sarcini etc sunt gata.

Numai că toate hărtiile se află de trei săptămâni pe biroul primarului Adrian Dobre care întârzie să le semneze și nimeni nu-și explică de ce.

Vă reamintim că Podul de Lemn a fost închis în 2012 după ce devenit pericol public, din el desprinzându-se bucăți de beton.

Autorităţile locale anunțau la începutul acestui an că vor lansa o licitaţie, pentru proiectare şi execuţie pentru un nou pod, cu o alocare bugetară estimată la aproximativ 28 de milioane de lei.

Viceprimarul Ploieștiului Cristian Ganea anunța că s-a luat în calcul ca să se demareze de urgență procedurile necesare pentru ca în cel mai scurt timp să fie demarată licitația pentru demolarea pasajului suprateran, urmând ca ulterior să se discute despre o eventuală reconstruire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here