Mai mulți tineri s-au bătut, duminică seara, în stația de autobuz din fața Palatului Administrativ.
Deși nimeni n-a depus plângere, IPJ Prahova s-a autosesizat, iar în urma anchetei polițiștii i-au identificat pe scandalagii.
Toți cinci, patru băieți și o fată, sunt minori, cu vârste între 15 și 17 ani.
„La data de 28 martie a.c., în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii Secției nr.1 de poliție Ploiești au identificat 5 persoane implicate, fiind vorba de 4 minori cu vârstele cuprinse între 15 și 16 ani și o minoră în vârstă de 17 ani, toți din municipiul Ploiești.
Minorii au fost invitați la sediul unității de poliție în prezența reprezentanților legali, stabilindu-se că incidentul a fost unul spontan.
În cauză, nu au fost formulate plângeri penale, persoanele implicate fiind sancționate contravențional conform prevederilor Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, a transmis IPJ Prahova.
Imagini: Facebook