Reţeaua de socializare Facebook testează în prezent o funcţie ce le-ar putea permite utilizatorilor să îşi acceseze contul prin scanarea trăsăturilor faciale.

La fel ca Face ID, sistemul pe care Apple îl foloseşte pe IPhone X pentru autentificarea posesorului, Facebook ar putea oferi o tehnologie asemănătoare pentru creşterea nivelului de securitate al conturilor utilizatorilor săi.

Mai mulţi utilizatori au postat pe reţelele sociale imagini cu o funcţie a aplicaţiei de Facebook care presupune scanarea feţei pentru autentificare. Chestionaţi pe această temă, reprezentanţii companiei americane au recunoscut că testează în prezent facilitatea în cauză pe un număr limitat de conturi.

Facebook a încercat să ajute utilizatorii în recuperarea conturilor, fără a permite persoanelor neautorizate să profite de acestea.

În ceea ce priveşte recunoaşterea facială, Facebook s-a lovit în trecut de reticenţa utilizatorilor şi, mai ales, de legislaţia europeană. Însă, acum, fiind vorba de o măsură de securitate, este posibil ca numărul criticilor să fie mult mai redus.

O funcţie de recunoaştere facială are sens atâta vreme cât numărul dispozitivelor mobile care dispun de tehnologia necesară va creşte rapid după ce Apple a inclus-o pe iPhone X. O tehnologie similară este disponibilă şi pe PC-uri, Microsoft oferind suport în acest sens pe sistemele cu Windows 10.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here