fbpx
marți, aprilie 16, 2024
spot_img

Veteranii de război care nu au putut fi împroprietăriți cu terenuri vor fi despăgubiți financiar

Citește Și

- Reclamă -

Guvernul a stabilit, printr-o hotărâre, suma minimă cu care vor fi despăgubiți veteranii de război care, din cauza deficitului de terenuri în localitățile de domiciliu, nu au putut fi împroprietăriți.

Astfel, persoanele îndreptățite vor primi o sumă determinată conform grilelor notariale, actualizate în condițiile legii, dar nu mai puțin de 1.564 lei pe hectarul de teren la care au dreptul.

- Reclamă -

În situația în care, pentru aceeași unitate administrativ-teritorială, în grilele notariale sunt cuprinse valori diferite, despăgubirea se determină prin media valorilor respective, dar nu mai puțin de suma care se acordă în prezent.

Până în prezent, un număr de 1.087 de veterani de război au cereri validate în vederea acordării de terenuri, dintre care 745 optează pentru primirea terenului, iar 342 solicită despăgubiri.

Despăgubirile se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne.

- Reclamă -

Aceste prevederi pun în executare Sentința Civilă nr. 3009/2014 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 7966/2/2012, prin care instanța obligă Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Finanțelor Publice să adopte măsuri legale în conformitate cu prevederile Legii 44/1994.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Alexandru Săraru: ”AUR Prahova susține demersul sindicaliștilor TCE și cere medierea conflictului de muncă”

După ce Ziarul Incomod a anunțat în exclusivitatea că sindicaliștii din TCE Ploiești se pregătesc de grevă generală prin...
Sari la conținut