fbpx
miercuri, mai 31, 2023

Viceprimarul Cristian Ganea: „relantisoarele au fost scoase, fără bani, la rugămințile domnului Primar, de către societatea ROSAL”

Citește Și

- Advertisement -
Municipiul Ploiești se confruntă cu o situație foarte dificilă în ceea ce privește montarea relantisoarelor.

Deși relantisoarele există, acestea ar fi fost demontate de societatea S.C ROSAL, gratuit, la rugămintea primarului Adrian Dobre, iar sistemul de prindere ar fi fost avariat, fapt care face ca montarea acestora sa fie imposibilă. Mai mult, viceprimarul Cristian Ganea, a explicat că numai o firmă licențiată în domeniul respectiv ar putea monta relantisoarele fără să existe riscul unor accidente. Viceprimarul a mai explicat că s-a încercat o negociere cu o firmă de profil însă nu s-a putut ajunge la o înțelegere întrucât firma nu efectuează lucrări individuale, doar de montare.

„Relantisoarele nu se pot monta pentru că firma care se ocupă cu montajul le-a montat și anul trecut și în caietul de sarcini nu le-a fost trecut și demontatul, nici la relantisoare și nici la semnalistica rutieră, iar relantisoarele au fost scoase înainte de prima ninsoare fără bani la rugămințile domnului Primar de către societatea ROSAL.

- Advertisement -

Șuruburile care au fost scoase din diblurile din asfalt, nu mai pot fi folosite. Trebuie șuruburi noi și alte dibluri. Problema este că am avut o ședință în care am încercat o negociere cu reprezentanții firmei de industrie mică și nu am reușit să ajungem la niciun rezultat pentru că prețul relantisoarelor era cu tot cu manoperă și transport.

Acum suntem într-o situație în care avem relantisoare însă nu le putem monta. Cel puțin eu, nu pot să semnez comanda unei societăți să le moneteze pentru că relantisoarele fac parte din mobilierul urban și doamne ferește dacă se întâmplă vreun accident. Trebuie să ai o licentă, niște documente, să poți monta asemenea lucruri,” a declarat viceprimarul, Cristian Ganea, pentru ziarul Incomod.

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Greva profesorilor: Sindicatele au respins oferta Guvernului

Sindicaliștii din Educație au respins oferta Guvernului, de mărire a salariului cu 1.000 de lei brut pentru profesori și...

Mai Multe Articole Ca Acesta