fbpx
joi, aprilie 18, 2024
spot_img

Viceprimarul Daniel Nicodim: S-a demarat o procedură de achiziţie pentru realizarea marcajelor rutiere

Citește Și

- Reclamă -
Primăria Ploiești a lansat procedura de selecţie pentru găsirea unui nou operator căruia să-i concesioneze serviciile legate de executarea marcajelor rutiere, realizarea  trecerilor pentru pietoni, montarea de panouri rutiere, dar  și a celorlalte activități care țin de siguranța în trafic.

Potrivit viceprimarului Daniel Nicodim, autorităţile estimează că în aproximativ o lună de zile ar putea să fie semnat noul contract.

„S-a demarat o procedură de achiziţie pentru realizarea marcajelor rutiere. Dacă merge totul normal, într-un termen de o lună sperăm să avem contractul semnat”, a susținut, marți, viceprimarul municipiului Ploieşti, Daniel Nicodim.

- Reclamă -

Vă reamintim faptul că, măsura vine în contextul în care Consiliul Local Ploieşti a decis la sfârșitul lunii ianuarie să scoată aceste activităţi din lista obiectelor de activitate ale Serviciului de Gospodărire Urbană Ploiești, La acea dată, autorităţile locare au reproşat societății faptul că nu a mai onorat comenzile date de primărie, existând întârzieri chiar și de aproximativ 300 de zile.

CITEŞTE ȘI:

Întârzieri de sute de zile pentru realizarea marcajelor rutiere în Ploieşti! Consiliul Local a decis contractarea unei noi societăți
- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui stan ioana Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Anchetă în IJP Prahova. O femeie acuză că a fost violată de un polițist și umilită de adjunctul Secției 4 „Hai să vorbim...

Procurorii Parchetului Judecătoriei Ploiești cercetează un caz de viol în care presupusul autor este un polițist de la Secția...
Sari la conținut