fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Victor Ponta a aprobat DEMISIA ministrului de Finanţe, Darius Vâlcov

Citește Și

- Reclamă -

darius valcov - Ziarul INCOMODPremierul Victor Ponta a anunţat, joi, la scurt timp după ce DNA a cerut aviz de la Senat pentru reţinerea şi arestarea senatorului Darius Vâlcov, că a acceptat demisia acestuia din funcţia de ministru de Finanţe.

„Având în vedere noua cerere a DNA am aprobat demisia domnului Vâlcov! Voi prezenta în cel mai scurt timp preşedintelui Iohannis o nouă propunere pentru MFP”, a scris Victor Ponta pe Twitter.

- Reclamă -

DNA cere arestarea lui Darius Vâlcov, ministru demisionar al Finanţelor şi senator PSD, acuzat de procurori de trafic de influenţă. Cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării lui Vâlcov va ajunge pe masa senatorilor. După ce Comisia Juridică va da un aviz, plenul Senatului va vota solicitarea procurorilor.

Darius Vâlcov, ministrul demisionar al Finanţelor, s-a prezentat, joi, la DNA, unde a stat aproximativ 30 de minute. Vâlcov a fost pus, săptămâna trecută, sub urmărire penală pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi intervenit, când era primar al oraşului Slatina, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele încasate.

La scurt timp, DNA a anunţat că cere arestarea senatorului.

- Reclamă -

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorul șef Laura Codruța Kövesi a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, „pentru formularea cererii de încuviințare a reținerii și arestării preventive a senatorului VÂLCOV DARIUS-BOGDAN, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.”

Potrivit procurorilor, „în cursul anului 2009, administratorul unei societăți comerciale l-a contactat pe inculpatul Vâlcov Bogdan Darius, în calitate de primar al municipiului Slatina, județul Olt, căruia i-a propus, ca în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante, în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără T.V.A.), conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări.”

„Astfel, în luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul „Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania De Apă Olt SA, operator regional către care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Oltul” (ADI) a delegat serviciile de alimentare cu apă și canalizare în aria de implementare a proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Olt”.

În cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Scornicești și Potcoava”, „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în municipiul Slatina” și „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Drăgănești-Olt și Piatra-Olt”.

- Reclamă -

CITEŞTE ŞI DARIUS VÂLCOV, ministrul demisionar al Finanţelor, audiat la DNA VIDEO

Cu ocazia derulării procedurilor de licitație, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Vâlcov Bogdan Darius, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiții de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri.

În urma acceptării propunerii făcute, firma omului de afaceri a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Olt”, având ca obiect semnarea contractelor cu Compania De Apă Olt pentru mai multe lucrări.

Administratorul societății și inculpatul Vâlcov Bogdan Darius au stabilit de comun acord, ca sumele de bani să fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei și numai la sediul firmei.

Astfel, în baza acestei înțelegeri, începând cu luna decembrie 2010, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apă Olt efectua plăți în contul societății.

Începând cu jumătatea anului 2012, din cauza unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, administratorul nu a mai putut face plățile către Vâlcov Bogdan Darius.

În acest context, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius l-a pus în legătură pe omul de afaceri cu inculpatul Prina Minel-Florin, la vremea respectivă, viceprimar al municipiului Slatina, care, având cunoștință de înțelegerea frauduloasă dintre cei doi, a hotărât, în scopul disimulării provenienței ilegale a banilor, ca diferențele de bani neonorate să fie plătite către o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens.

De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul și prin intermediul inculpaților Sușală Lucian Petruț, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian și a altui om de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului și viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăți comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula proveniența și destinația reală a sumelor de bani.

Contractele încheiate între aceste firme, precum și facturile emise în baza acestor contracte erau fictive, atestând împrejurări care nu corespund realității.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că urmare a înțelegerii cu omul de afaceri, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme”, susţin procurorii.

sursa: rtv.net

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut