fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

VIDEO: ACS Petrolul 52, somată să nu mai folosească mărcile PETROLUL

Citește Și

- Reclamă -
Consilierii locali au căzut de acord ca asociația sportivă ACS Petrolul 52 să fie somată să nu mai folosească mărcile Petrolul, în condițiile în care contractul de cesiune a mărcilor a încetat încă din luna mai, iar ACS nu a participat la licitația pentru un nou contract. 

Echipa de fotbal s-a prezentat în noul sezon competițional cu celebrul scut petrolist pe echipament, marcă ce face parte din pachetul aflat în patrimoniul municipalității.

 - Ziarul INCOMOD

- Reclamă -

Cum ACS nu mai are drept de folosință asupra niciuneia dintre mărci și nici nu s-a prezentat la licitația pentru atribuirea acestora, asociația folosește, în acest moment, în mod ilegal însemnele și denumirea.

În ședința de astăzi a CL Ploiești, primarul Andrei Volosevici a expus consilierilor locali problema și a cerut acordul pentru trimiterea somației către ACS. Cu excepția consilierului George Botez, toți cei prezenți au fost de acord.

- Reclamă -

Primarul Andrei Volosevici a explicat situația mărcilor și variantele privind relația cu clubul de fotbal.

Este cea de-a doua notificare. Logica este următoarea: în contextul în care a avut loc procedura de licitație de două ori și nimeni nu a venit să liciteze, este evident că trebuie să avem o reacție juridică.

Am avut o întâlnire informală cu domnii consilieri, care au decis să trimitem notificările, să nu se mai folosească mărcile și să vedem ce reacții juridice putem avea.

Prima este să se facă un nou proiect de hotărâre prin care să se scoată la licitație doar o marcă.

- Reclamă -

A doua, să fie emis un proiect de hotărâre prin care să ne asociem cu ei, venind cu mărcile.

Cea de-a treia variantă, să-i acționăm în instanță, urmare a deciziei consilierilor locali, pentru folosirea injustă și ilegală a mărcilor„, a declarat primarul Andrei Volosevici.

La acest moment, după aproape patru luni de la expirarea contractului, ACS a aprobat, în cadrul AGA, un proiect privind posibila asociere cu municipalitatea. Respectivul proiect constituie baza negocierilor cu municipalitatea și a fost transmis Primăriei Ploiești.

Proiectul poate fi consultat AICI

CITEȘTE și

ACS Petrolul 52 nu mai participă la licitația pentru mărci. Mesajul suporterilor către șefii clubului: “Faceți ce trebuie sau plecați!”

Soarta Petrolului, incertă. Cum au driblat “gloriile” ședința de la primărie

Concediul, mai important ca viitorul echipei. Reprezentanții ACS Petrolul 52 au amânat întâlnirea cu municipalitatea

VIDEO: Ce vrea, de fapt, conducerea ACS? Reprezentație jenantă în fața Consiliului Local
 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut