fbpx
marți, aprilie 16, 2024
spot_img

VIDEO: Acțiune de amploare a Poliției în Ploiești. S-a verificat dacă sunt respectate Ordonanțele Militare

Citește Și

- Reclamă -

IPJ Prahova a anunțat vineri, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că în Ploiești au avut loc  acțiuni de amploare de verificare a modului în care se respectă reglementările instituite  în această perioadă a stării de urgență.

Astfel, în intervalul 16.00-18.00, au fost constituite 75 de dispozitive de ordine și siguranță publică şi puncte de verificare, pe raza municipiului Ploiești, peste 200 de forțe de ordine acționând pentru aplicarea măsurilor stabilite prin ordonanţele militare adoptate, scopul activităților fiind prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19 și totodată combaterea criminalităţii sub toate formele ei.

- Reclamă -

Iată comunicatul de presă:

În cursul zilei de astăzi, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, însoțiți de jandarmi și poliţişti locali, cu sprijinul forțelor apărării naționale au organizat și executat, pe raza municipiului Ploiești, activități pentru verificarea modului de respectare a reglementărilor legale instituite în această perioadă a stării de urgenţă.

 

- Reclamă -

Astfel, în intervalul 16.00-18.00, au fost constituite 75 de dispozitive de ordine și siguranță publică şi puncte de verificare, pe raza municipiului Ploiești, peste 200 de forțe de ordine acționând pentru aplicarea măsurilor stabilite prin ordonanţele militare adoptate, scopul activităților fiind prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19 și totodată combaterea criminalităţii sub toate formele ei.

 

În trafic au fost oprite și verificate cu privire la temeinicia motivului ieșirii din locuință peste 2955 de persoane și au fost controlate peste 1969 de autovehicule.

 

- Reclamă -

Urmare a neregulilor constatate, oamenii legii au aplicat 255 de sancțiuni contravenționale, din care 242 au fost pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, valoarea totală a acestora fiind de peste 560.000 lei.

 

Astfel de acțiuni vor fi executate în mod permanent, în scopul prevenirii răspândirii infecției cu virusul Covid-19, cât și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

 

Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi vă rugăm să rămâneți acasă și doar în situații excepționale, prevăzute de lege, să părăsiți locuința!

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

  1. Pentru ca nu a actualizat data pe Declaratie sa-i dai 5.000 de lei amenda unei batrane si bolnave si cu pensie de 850 de lei? Vorbiti cu politistii totusi sa fie mai omenosi si cu intelegere si fata de batrani, asa este omeneste!

Dă-i un răspuns lui calatorul Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Accident grav în Ploiești. Un șofer beat a dat cu mașina peste un pieton, chiar pe trecere

Accident în urmă cu puțin timp pe Șoseaua Vestului, în zona Aurora.Un bărbat de 59 de ani a...
Sari la conținut