Angajații primăriei Ploiești lucrează la bugetul pentru anul 2019, iar primarul Adrian Dobre spune că partea de cheltuieli este deja creionată, întrucât se știu exact toate costurile pe partea de servicii de utilitate publică și de salarii, dar din nefericire pentru investiții sumele sunt „total insuficiente, aproape inexistente”.
Primarul spune că se caută soluții de finanțare a investițiilor și că probabil la finalul acestei luni va veni cu un proiect pentru capitolul investiții de dezvoltare.
Totodată, bugetul nu poate fi definitivat până nu se vor stabili sumele ce vor fi încasate în 2019 din IVG (impozit pe venit global), la ora actuală fiind negocieri între autoritățile publice locale și Ministerul Finanțelor în acest sens. La un moment dat s-a discutat despre o cotă de 65%, iar la ora actuală se vehiculează un procent de 55%, dar edilul spune că orice procent înseamnă câteva milioane de lei în plus sau în minus. Adrian Dobre spune că dacă această cotă ar fi de 65% s-ar acoperi pierderea avută la finalul anului trecut, în urma reducerii impozitului pe venit, decizie care a afectat toate autoritățile publice locale, atât primării, cât și consilii județene.
Cât despre noile majorări ale salariului minim pe economie care se anunță pentru luna noiembrie, Dobre spune că acestea nu vor afecta anvelopa salarială a primăriei, întrucât veniturile sunt votate în Consiliul Local la nivelul cuantumului, nu în funcție de salariul minim.