fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

VIDEO: Câini împușcați într-o comună din Prahova! „Vânătorul”, însoțit de Poliția Locală! ATENȚIE, IMAGINI ȘOCANTE!

Citește Și

- Reclamă -
Caz șocant în localitatea Chiojdeanca, din Prahova. Un tânăr înarmat și însoțit de un polițist local a împușcat mai mulți câini aflați pe proprietatea unui localnic.

Câinii ținuți dezlegați au atacat o căprioară, în zonă. Autoritățile locale au apelat însă la o metodă barbară pentru a rezolva această problemă.

Câinii au fost împușcați de un tânăr vânător care ar fi înregistrat la Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv Muflonul. Înarmat cu o pușcă de vânătoare, acesta a pătruns într-o curte și a împușcat animalele.

- Reclamă -

Potrivit unor martori, în apropiere se aflau mai multe persoane, iar pe stradă, chiar în fața gospodăriei, doi copii.

Imagini șocate

Persoana care a trimis imaginile a preferat ca acestea să fie publicate fără sunet, de teama unor repercusiuni.

Scena este șocantă. Vânătorul trage după el câiniele muribund. Se observă că vânătorul și polițistul local par a se afla într-o gospodărie. Cei doi ies în stradă și se îndepărtează.

- Reclamă -

Ce spune primarul

Primarul Baba-Iana Gheorghe a fost destul de iritat în conversația telefonică pe care a avut-o cu reporterii Incomod.

Cunoștea incidentul cu căprioara, știa și de vânător și de polițistul local. Spune însă că nu i-a trimis el.

„Știu că a fost o căprioară atacată de câini. Am și văzut-o, dar m-am urcat în mașină și am plecat.

- Reclamă -

Vânătorul e de la o asociație care aparține de Muflonul și care are contract cu noi. Nu i-am pus eu. De ce mă sunați? Să scrieți că i-am pus eu?!

(Reporter: Cei care ne-au trimis imaginile susțin că i-ați trimis dumneavoastră să împuște câinii. Noi vă întrebăm dacă este așa).

Nu i-am trimis eu, nu mă interesează.

(Reporter: Bine, dar Poliția Locală ce căuta în curtea omului?) 

Nu știu, domne! A sunat cineva la Primărie și a spus că niște câini au atacat o căprioară. Poliția Locală s-a deplasat acolo să verifice.

(Reporter: Dar de ce îl însoțea pe cel care a împușcat câinele pe o proprietate privată?).

Nu știu! Vorbesc mâine cu ei să vedem ce s-a întâmplat„, a spus primarul localității.

Polițistul local, gardă pentru vânător?

Incidentul nu este deloc simplu. Împușcarea câinilor este ilegală. Câinii agresivi trebuie luați și duși la adăpost, unde pot fi eutanasiați.

Dar nu e numai asta. Din declarațiile martorilor, câinii au fost împușcați în curtea proprietarului. Iar fapta este cu atât mai gravă cu cât vânătorul apare însoțit de reprezentatul unei autorități publice. Polițistul local merge liniștit în urma vânătorului, cu mâinile la spate și nu pare să fi venit pentru a constata o infracțiune. De altfel, sursele noastre susțin că polițistul local l-a însoțit pe vânător în timp ce acesta a împușcat și alți câini.

Ce spun martorii

Declarațiile martorilor care au asistat la oribila scenă sunt cât se poate de clare.

Deci a venit în curte, cu poliția comunitară, unul cu arma, un copil de 23 de ani, și a împușcat câinii. În față mai erau copii, mai erau și alte persoane…„, a spus un bărbat care locuiește în zonă.

A venit de la Primărie de la Chiojdeanca cu comunitarul și unul cu pușca. Și în față, acolo erau doi copii. Și a împușcat câinii„, susține o femeie care, de asemenea, a văzut cele întâmplate.

Ziarul Incomod a trimis filmările Poliției Prahova. Reprezentanții IPJ Prahova au anunțat că a fost demarată o anchetă.

Odată cu instituirea stării de urgență din cauza pandemiei de coronavirus, Poliția Locală a trecut în subordinea Poliției Naționale, pentru a suplimenta efectivele aflate pe frontul războiului cu virusul.

La Chiojdeanca, polițiștii locali au alte preocupări… În plină pandemie de coronavirus, când lumea trebuie să stea în case, polițistul local și vânătorul intră în curțile oamenilor să împuște câinii!

În video de mai jos e urma de sânge lăsată de câinele împușcat și târât de vânător.

 

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

3 COMENTARII

  1. In tara asta nu mai exista oameni intregi la cap pentru functii de primar , politist local , ….. ?!
    De ce prefecturl de Prahova nu zboara pe viata din sistem astfel de scursuri sociale ?

Dă-i un răspuns lui Sotireanu Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Talk Show. Mafia gunoaielor din Prahova, subiect național ignorat de autorități locale

Mafia gunoaielor din Prahova a ajuns subiect național, dar nici acum nu vedem reacții ferme din partea autorităților.Ziarul Incomod...
Sari la conținut