fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

VIDEO – Care este secretul longevității prahoveanului declarat al treilea cel mai vârstnic bărbat al planetei

Citește Și

- Reclamă -

La 111 ani, prahoveanul Dumitru Comănescu a fost declarat al treilea cel mai vârstnic bărbat al planetei fiind declasat de pe primul loc pe podium de un japonez si de un britanic. În prezent, prahoveanul locuiește la București, împreună cu fiica și ginerele său, dar copilăria și tinerețea și le-a petrecut în satul Drăgăneasa, comuna Provița de Jos, la doar 50 de kilometric distanță de Ploiești.

 - Ziarul INCOMOD

- Reclamă -

Provine dintr-o familie înstărită, de comercianți apicultori, cu prăvălii în Provița, dar și la Ploiești și Galați. Dat fiind statul familiei, considerați chiaburi, Dumitru Comănescu a avut mari probleme în tinerețe. Pe atunci averea nu era văzută cu ochi buni, iar copiii chiaburilore nu erau primiți cu una cu două la studii superioare. Cu toate acestea Dumitru Comănescu a reușit să-și urmeze visul și s-a dovedit a fi un student eminent. Iniţial s-a înscris la Facultatea de Matematică, avându-l profesor pe unul dintre cei mai valoroşi matematicieni ai tuturor timpurilor, Gheorghe Ţiţeica, pentru ca apoi să îşi găsească vocaţia în domeniul cercetării plantelor.

A absolvit facultatea în 1933 şi a lucrat efectiv timp de 70 ani: în anul 2003 făcea ultima expertiză fitopatolgică.

 - Ziarul INCOMOD

- Reclamă -

 

 

În satul său natal, veste că Mitică Comănescu, așa cum este alintat de foștii săi vecini, a devenit al treilea cel mai longeviv bărbat al planetei a fost primită cu mare bucurie. Familia Comănescu este apreciată în sat, fratele lui Dumitru Comănescu fiind unul dintre stâlpii comunității, cunoscut de întreaga suflare având în vedere că zeci de ani a fost învățător la școala de Drăgăneasa. A murit însă nu cu mult timp în urmă, la o vârstă venerabilă de peste 90 de ani.

Casa părintească, cu o arhitectură care respectă construcțiile tradiționale muntenești, este încă ”în picioare”, deși a fost construită în primăvara anului 1908, cu doar câteva luni înainte să se nască Dumitru Comănesc. Tatăl său, Ion Comănescu a scrijelit pe zidul casei luna, anul nașterii și inițialele numelui și prenumelui, așa cum era obiceiul locului. Înscripția a rezistat până în zilele noastre. Dumitru a avut 11 frați, dar se pare că doar el mai este în viață, după cum spun vecinii. Lucia Stoica este una dintre provițencele apropiate familiei. A rămas acum să se îngrijească de casa bătrânească în care s-a născut Dumitru Comănescu. Femeia ne-a povestit legendele locului despre această familie, respectată în sat.

- Reclamă -

 - Ziarul INCOMOD

”Rudele lui au avut legătură cu familia Regală, a avut chiar nişte verişoare care au lucrat acolo la Peleş şi la Posada. Aşa ştiu eu précis de la dumnealor că familia Comănescu împreună cu familia regală au căutat loc pentru castel. Au plecat de aici din Câmpina, au mers prin Floreşti, apoi pe toate dealurile din Proviţa şi au mers în sus până s-au oprit la Sinaia”, povesteşte Lucia Stoica.

Femeia este convinsă că secretul longevității lui Dumitru Comănescu nu este țuica de prune, specifică satului, ci laptele și mierea. Părinții lui Mitică, așa cum își alintă ea vecinul, au fost crescători de albine și au avut gospodărie mare, cu vite și oi.

”Secretul longevităţii domnului Mitică trebuie să fie laptele şi mierea, pentru că dumnealor au avut vite în curte şi au fost şi mari crescători de albine. Aici la noi este zonă recunoscută pentru ţuica de prune, e adevărat, dar dumnealui nu era consumator. Cred că ştia că ţuica te trimite în şanţ, nu te ţine în viaţă. Mierea şi laptele erau de bază”, spune Lucia Stoica.

Totuși, oamenii din Provița de Jos cred că munca l-a ținut în viață pe vârstnicul lor consătean.

Dumitru Comănescu nu mai vine acum la Provița de Jos. Ultima dată a venit în vizită în urmă cu câțiva ani pentru a pune o lumânare la mormântul părinților din cimitirul satului. Bucureștiul este mult prea departe pentru un om la 111 ani. Totuși ține legătura cu satul. Telefonează frecvent vecinilor din Drăgăneasa și se interesează dacă oamenii mai merg ca pe vremuri cu lapte la Câmpina și dacă mai sunt interesați de creșterea albinelor.

”La Proviţa, Mitică, noi aşa îi spunem, n-a mai venit de ani de zile, dar vorbim la telefon. Chiar m-am întrebat cine îi formează lui numărul, iar ginerele lui mi-a spus că singur formează”, spune Lucia.

Dumitru Comănescu a fost recent premiat de Primăria Capitalei pentru performanța de a ajunge cel mai vârstnic român și al treilea cel mai longeviv bărbat din lume.

Acest clasament a fost publicat recent de The Gerontology Research Group (GRG) cu ocazia desemnării şi recunoaşterii de către Guinness World Records a celui mai bătrân bărbat din lume, japonezul Chitetsu Watanabe, care va împlini luna viitoare 113 ani (s-a născut pe 5 martie 1907). Pe locul II se află britanicul Robert Weighton, născut pe 29 martie 1908, „podiumul” mondial al Centenarilor fiind completat de românul Dumitru Comănescu.

Cel mai vârstnic om din lume trăieşte tot în Japonia şi este o femeie – Kane Tanaka. Ea a împlinit pe 2 ianuarie 2020, 117 ani şi a primit anul trecut distincţia Guinness World Records.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Minori reținuți pentru că au tâlhărit o femeie

Doi minori au fost reținuți de polițiști, fiind acuzați de tâlhărie calificată și instigare la tâlhărie calificată.Cei doi minori,...
Sari la conținut