DIICOT și polițiștii BCCO Ploiești au destructurat o rețea de trafic de droguri formată din mai multe persoane, dintre care două sunt rude. Anchetatorii fac cercetări într-un dosar de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.
Imagini de la perchezițiile la traficanții de droguri la finalul articolului
Din cercetări, oamenii legii au aflat că în perioada aprilie 2023 – iunie 2024 persoanele vizate au deținut și comercializat în mod repetat droguri de risc, canabis, către consumatori din Prahova și Dâmbovița cu 50 lei gramul.
Redăm mai jos comunicatul DIICOT:
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că, în perioada aprilie 2023 – iunie 2024, acestea ar fi deținut și comercializat, în mod repetat, droguri de risc (canabis) către consumatori din județele Dâmbovița și Prahova, cu 50 lei pentru un gram.
În urma unor percheziții domiciliare efectuate, la data de 12 iunie a.c., au fost descoperite și ridicate obiecte purtând urme de substanță, o cantitate de canabis, un cântar electronic de precizie, un grinder, precum și alte mijloace de probă.
La data de 12 iunie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea a două persoane (membre ale aceleiași familii), cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținerea de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept, ulterior, precum și măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile față de o a treia.
Astăzi, 13 iunie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă a celor două persoane reținute, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.