În data de 23.02.2018, orele 17:30 un echipaj de jandarmi din cadrul IJJ Prahova a surprins în flagrant pe rază localității Filipeștii de Pădure, în zona Valea Palangii două persoane de sex bărbătesc în timp ce scoteau din pădure mai mulți bușteni cu ajutorul unui cal. Buștenii erau din specia tei și aveau diametrul între 40-50 cm și lungimea între 12 și 16 metri. Cantitatea de material lemnos rezultată în urmă măsurătorilor efectuate de personalul silvic a fost de 6.55 metrii cubi, valoarea prejudiciului 3442. lei.

În urma verificărilor a reieșit că materialul lemnos a fost tăiat fără drept din pădurea Palanca, situată în spatele gării de la Mina Filipeștii de Pădure, care aparține ocolului silvic Câmpina. Au fost întocmite acte de sesizare pentru săvârșirea a două infracțiuni:
1.tăiere ilegală de arbori-art.107, alin 1 lit.a din lg.46/2008
2.furt de arbori-art.109, alin 1, lit.a din lg.46/2008.
Materialul lemnos a fost predat Ocolului Silvic Câmpina, iar persoanele împreună cu bunurile folosite la săvârșirea infracțiunii, respectiv drujbă, hamul, au fost predate lucrătorilor Postului de Poliție Filipeștii de Pădure pentru continuarea cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here