Consilierii locali Gheorghe Sârbu și Gheorghe Popa au fost acuzați de către sindicaliști din cadrul TCE Ploiești, subordonată Consiliului Local, că au influențat angajarea unor cunoscuți la societatea de transport public. Acuzațiile au fost formulate la finalul ședinței de urgență a Consiliului Local Ploiești în care trebuia votată majorarea de capital la TCE, pentru obținerea eșalonării unei datorii de 45 de milioane de lei către ANAF. Pentru a treia oară, proiectul nu a putut fi dezbătut din lipsă de cvorum.
TCE Ploiești are datorii mari, istorice, către bugetul de stat, create ca urmare a aplicării mai multor hotărâri de Consiliu Local prin care au fost dispuse gratuități pentru anumite categorii de persoane.
Datoriile însumează 45 de milioane de lei, iar eșalonarea acestora presupune garanții mai mari decât mijloacele pe care le are acum TCE la dispoziție.
În aceste condiții, proiectul de majorare de capital presupunea trecerea în patromoniul TCE a terenului pe care sunt amplasate clădirile societății.
Pentru a treia oară, proiectul de patrimoniu nu a putut fi votat din cauza lipsei de cvorum. Cu alte cuvinte, numărul consilierilor prezenți nu a fost suficient.
A rămas ca, tot în cursul zilei de astăzi, să fie organizată o ședință de îndată, cu participarea mai multor consilieri, pentru a dezbate situația TCE, societatea de transport public a Ploieștiului despre care angajații cred că a ajuns aproape de „capăt de linie”.
CITEȘTE și Angajații TCE protestează. Vor ca prefectul să se implice în salvarea societății de transport
Ședința s-a terminat însă cu mare scandal. Prezenți în sală, mai mulți sindicaliști TCE, convinși de faptul că societatea a rămas în pană exact din cauza Consiliului Local Ploiești, i-au acuzat pe doi dintre consilierii prezenți că au făcut demersuri pentru angajarea unor cunoscuți în cadrul societății.
Cei doi consilieri sunt Gheorghe Sârbu (PNL) și Gheorghe Popa (PNL). Amândoi au negat cu vehemență acuzațiile. În schimb, sindicaliștii au susținut că știu numele angajaților respectivi și că au dovezi în acest sens.