fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

VIDEO: Dr. Bogdan Nica: La Spitalul Județean Ploiești vor veni 25 de studenți la medicină. Mai avem nevoie de voluntari

Citește Și

- Reclamă -

Bogdan Nica, directorul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, a anunțat miercuri, în cadru unei conferințe de presă, faptul că este în căutarea unor voluntari dispuşi să se ocupe de relaţia cu publicul.

Astfel, managerul celei mai mari unități spitalicești din județ a lansat un apel public  către organizaţiile non-guvernamentale.

- Reclamă -

„Suntem foarte pregătiţi, singura noastră problemă – şi este imensă, vă spun sincer, la asta lucrăm acum – este comunicarea cu pacienţii, este foarte dificilă, telefoanele sună non-stop, personalul e foarte obosit. Fac un apel la asociaţiile care doresc, să mă contacteze, cu voluntari care să aibă curajul să îmbrace acele costume, pe care le punem gratuit la dispoziţie, să intre în secţie, să discute cu personalul din secţie, să ia date despre pacienţi şi să sune familiile să le spună în ce stare sunt. Şi eu răspund la telefon, şi directorul medical, şi directorul financiar, tot dăm date despre pacienţi, dar nu facem faţă, oamenii vor să ştie cum se simt pacienţii, uneori şi din oră în oră, mai ales în cazul celor de la terapie intensivă”, a susținut Bogdan Nica, managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești.

Totodată, Nica a anunțat faptul că doctorul Arafat a semnat un ordin prin care  25 de studenți la medicină vor sprijini atât activitatea din cadrul ATI, cât și din cadrul UPU.

„Doctorul Arafat a semnat un ordin şi vin 25 de studenţi – de ani mari, 5 şi 6, voluntari – care vor sprijini, şi la foile de observaţii, şi la monitorizarea pacienţilor, atât la terapie intensivă cât şi la Unitatea de Primiri Urgenţe şi pe secţia COVID. Dar aş prefera ca voluntarii care vor discuta cu familiile să fie personal non-medical, ca să folosim studenţii pe posturi de asistenţi, medici de toate specialităţile pentru COVID, iar alte persoane, care să primească o instruire foarte rapidă, să se ocupe de relaţia cu pacienţii. 25 de studenţi vin în următoarele zile să sprijine activitatea la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Am mai solicitat astăzi, prin DSP, pentru că sunt rezidenţii de ATI care au dus greul în «TIR» şi pe secţie, să îi înlocuiască şi să ne dea minimum opt. Vreau să reduc presiunea pe medicii anestezişti, pentru că, începând operaţiile la pacienţii COVID, va trebui să mărim capacitatea secţiei şi atunci şase oameni nu mai fac faţă. Şase plus opt ar face faţă pentru o perioadă de timp, în speranţa că măsurile care s-au luat în ultima perioadă de către Guvern şi conştientizarea populaţiei vor face să ajungem într-un platou, cu toate că e un platou înalt, care, constit vorbind, depăşeşte capacitatea de a trata a tuturor spitalelor din România, nu numai la Spitalul Judeţean, care oricum avea un deficit de personal crunt”, a mai declarat Bogdan Nica.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Alertă de vreme severă în toată țara, până vineri

O nouă informare meteo de vreme rea care vizează toată țara a fost emisă de Administrația Națională de Meteorologie....
Sari la conținut