Deputata PSD Rodica Paraschiv a fost prezentă într-un talk show Incomod în care a vorbit despre mai multe subiecte de interes la ora actuală.
Aceasta a abordat subiectul noii legi a pensiilor, de interes zilele acestea atât pentru pensionari, dar și pentru tinerii preocupați de viitor.
Una dintre cele mai interesante prevederi este aceea că perioada studiilor va fi considerată vechime în muncă. Un alt aspect relevant pentru femei este acela că pentru fiecare copil pe care îl nasc vor avea o reducere a vârstei de pensionare cu șase luni.
În talk show Rodica Paraschiv a abordat și alte subiecte, cum ar fi produsele românește care vor putea fi consumate la puncte gastronomice locale, dar și ce sunt produsele DOR (de origine românească) și cum cele două măsuri au fost gândite să încurajeze comerțul și consumul de produse românești.
Nu în ultimul rând, deputata PSD a vorbit și despre scandalul luminițelor din Ploiești, care sunt montate în al 12-lea ceas, dar și despre Consiliul Județean Prahova, despre care spune că în acest mandat a continuat proiecte gândite în mandatele anterioare.