fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

VIDEO + FOTO. Jandarmii au incendiat un teren din Ploiești fără să respecte procedura legală

Citește Și

- Reclamă -
Un cititor al Ziarului Incomod ne-a trimis imagini în care apar jandarmi care au incendiat, miercuri, vegetația uscată de pe un teren aflat în administrarea IJJ Prahova și situat pe strada Ghighiului din Ploiești. 

Contactat de Ziarul Incomod, șeful Jandarmeriei Prahova, Liviu Coman, a explicat că au fost respectate regulile de lucru cu focul, instituția pe care o conduce având departament PSI.

„Focul a fost sub control tot timpul și am luat toate măsurile de siguranță. S-au tras inclusiv brazde pentru a evita orice problemă”, a spus Coman.

- Reclamă -

În imaginile pe care ni le-a trimis cititorul nostru, se poate observa cum, după arderea vegetației, mai mulți jandarmi vin cu găleți cu apă pentru a stinge jarul format în unele zone.

Până aici, totul pare a fi în regulă.

- Reclamă -

Numai că jandarmii par a fi uitat de alte norme, la fel de importante. Iar exemplul dat pică rău de tot în contextul în care ISU Prahova a avut zeci de acțiuni de stingere a incendiilor de vegetație uscată și chiar a făcut un apel public pentru respectarea procedurilor legale.

Astfel, potrivit legii, „orice persoană fizică/ instituție/operator economic care igienizează terenuri prin ardere trebuie să obțină un permis de lucru cu focul de la primăria din localitatea respectivă și acordul de Agenția de Protecție a Mediului”.

Ziarul Incomod a verificat dacă IJJ Prahova a respectat procedura.

De la Agenția pentru Protecția Mediului, a venit următorul răspuns:

- Reclamă -

APM Prahova nu a primit nicio înștiințare sau solicitare din partea Jandarmeriei Prahova pentru lucrări de curățenie prin ardere pe terenul aflat în administratia acestei instituții, din str. Ghighiului din Ploiești”.

Reporterii noștri au făcut aceeași solicitare și la Primăria Ploiești. Același răspuns. Nu există vreo solicitare de la IJJ Prahova în acest sens.

Am revenit la Liviu Coman, comandantul Jandarmeriei Prahova, pentru lămuriri. I-am solicitat să ne spună dacă Jandarmeria, în baza statutului de structură MAI, este sau nu este obligată să respecte procedura standard.

„Vă asigurăm că, din partea noastră, am luat toate măsurile (de protecție – n.r.)”, a răspuns sec șeful Jandarmeriei, deși întrebarea era alta.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

  1. Raspuns sec de la o …. secatura . Si-au imaginat ca in locatia respectiva nu o sa ii vada nimeni . In plus , ceea ce au facut scursurile astea ( ca toti ceilalti care procedeaza identic ) nu se cheama igienizare ; se numeste distrugere . Pe toata suprafata arsa pamintul respectiv pierde din calitate pe o adincime de cel putin 10 cm . Refacerea ( adica insanatosirea ) structurii solului pe aceasta adincime necesita 3-4 ani ; uneori mai mult . Terenul nu se pirjoleste decit in fata cotropitorilor . Adica in situatii de razboi .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut