Fostul premier Nicolae Ciucă a spus că orașul Ianca este al doilea cel mai mare județ din județul Brăila. Și alți liberali au gafat la același eveniment (video la finalul articolului).
Liberalii, în frunte cu Nicolae Ciucă, au fost duminică prezenți la un eveniment electoral la Ianca, un oraș brăilean despre care au spus mai întâi că este comună, apoi că este județ, transmite DeBrăila.
La eveniment a fost lansată candidatura liberalului Adin Boboc pentru funcția de primar al localității Ianca, iar oamenii au fost invitați să participe la conferința din ”comuna Ianca”.
Dar Ianca este oraș încă din anul 1989. Mesajul de pe pagina de Facebook a PNL Brăila a fost în cele din urmă corectat, dar la mult timp după încheierea transmisiunii live, scrie DeBrăila.
Apoi, liderul PNL Nicolae Ciucă a gafat de două ori în timpul conferinței.
Ciucă a spus mai întâi că „orașul Ianca este al doilea cel mai mare județ din județul Brăila”. Apoi a încurcat și județul Brăila cu orașul Ianca, vorbind despre faptul că „sunt aici edilii comunelor și orașelor din Ianca”.
Acolo, în mod corect, se aflau doar edili PNL ai comunelor din județul Brăila, notează publicația locală.
Potrivit News.ro, Ciucă a declarat că este important ca politicienii să stea de vorbă cu oamenii, să le explice ce s-a făcut bine în guvernarea liberală, dar şi ceea ce nu s-a făcut.
„Cine dă vina pe altcineva nu este om politic şi responsabil, nu îşi asumă. Dacă te duci în faţa oamenilor trebuie să îţi asumi toate chestiunile şi să le spui oamenilor: fraţilor, atât am putut, mai mult nu am reuşit, vedem ce putem face de aci înainte”, a spus Ciucă.