Restaurantul lui Ciprian Marica din zona Pipera a luat foc luni dimineață. Potrivit presei centrale, este vorba despre restaurantul Cuptorul cu Pizza, din incinta Academiei ”Năstase& Marica Sports Club”.
UPDATE Ciprian Marica a postat un clip pe social media în care spune că restaurantul care a luat foc nu îi aparține.
”Scurt și la obiect. Nu am niciun restaurant, niciun incendiu la mine. Este vorba despre un restaurant la intrarea în baza sportivă, însă nu-mi aparține, nu este al meu. Nu am informații și detalii”, a declarat Marica.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Potrivit ISU București-Ilfov, pompierii au fost alertați despre producerea unui incendiu la acoperișul unui restaurant de pe strada Cerceilor. Inițial a loc foc acoperișul unei anexe și parțial acoperișul restaurantului.
În primă fază la fața locului s-au deplasat 5 autospeciale de stingere, dar și echipaje SMURD, descarcerare și autoscara. Cum exista risc de propogara și la alte clădiri, forțele au fost suplimentate cu încă 4 autospeciale de stingere.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită în incendiu.