fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

VIDEO – O pensionară le-a dat țeapă vecinilor de peste 100.000 de euro

Citește Și

- Reclamă -
Situație scandaloasă într-un bloc din Capitală.  O pensionară, administrator al unui imobil din sectorul 4, și-a lăsat vecinii cu datorii totale de peste 100.000 de euro la utilități. De doi ani, oamenii stau fără căldură și apă caldă și așteaptă o rezolvare de la poliție.

În mijlocul iernii, zeci de familii din blocul G 4 de pe Șoseaua Olteniței nr. 61 au caloriferele reci și nu au nici apă caldă. RADET le-a oprit furnizarea energiei termice din cauza datoriilor uriașe pe care le au. Locatarii au plătit întreținerea la timp, doar că fostul administrator, Elena S., nu a dat banii mai departe la companiile de utilități. Așa se explică faptul că, în august 2015, când angajații de la RADET au venit să le sisteze apa caldă, oamenii au aflat că existau peste 50 de facturi neplătite încă din 2010.

“Doamna plătea facturile două- trei luni, apoi nu mai plătea tot anul. Așa a făcut vreo 5 ani de zile, până când s-a schimbat conducerea RADET și nu au mai fost de acord, și atunci ne-au sistat furnizarea de apă caldă și căldura”, spune Codreanu, noul administrator al blocului.

- Reclamă -
Cum a reușit Elena S. să îi mintă atât timp și oamenii să nu sesizeze nimic? “În bloc sunt mulți oameni în vârstă. Ei aveau încredere în ea și nu-și imaginau că nu ar fi corectă. De câte ori se mai oprea căldura sau apa caldă, femeia dădea vina pe restanțierii din bloc. Atunci mai plătea câte o tranșă din datorii, până când nu i-a mai mers așa„, ne-a mai spus Codreanu.

 - Ziarul INCOMOD

După incidentul cu RADET, oamenii au început să dea telefoane și au descoperit că la Apa Nova asociația avea datorie de 46.083 de lei, la Enel de 6.180 de lei, la ANAF de 11.427 de lei și la REBU de 44.539 de lei. Fostul administrator afișa facturile ca și cum ar fi fost cu plata la zi, fără să spună nimănui nimic de datoriile care se acumulaseră. “Nu mai veneau să ia gunoiul. Am aflat că, deși plăteam lună de lună gunoiul, nu mai aveam contract la REBU de vreo 3 ani, iar înainte de această dată, era un sold restant. Deci noi plăteam lună de lună, deși nu eram facturați de REBU”, ne-a spus Violeta Abaza (foto sus), actualul președinte al Asociației de locatari bloc G 4.  În ședințele asociației, fostul administrator refuza să răspundă oamenilor la diverse întrebări, și, în plus, avea și câțiva vecini de partea ei.

 - Ziarul INCOMOD

- Reclamă -

Ecaterina Bândea (foto sus) locuiește într-o garsonieră de 18 metri pătrați din bloc și are o pensie de 520 de lei. Factura la Enel îi vine 400 de le,i fiindcă este nevoită să se încălzească de la un calorifer electric. Femeia a aflat de datorii întâmplător, când a sunat la RADET să afle de ce nu are căldură în apartament. “Eu sunt mutată de 7 ani în bloc. Ea e veche în bloc. Există o mână de oameni vechi aici . Ea a știut cum să-i manevreze. Eu, fiind nouă, când am vrut să le spun de datorii, vecinii mi-au replicat. „Domne, vii dumneata să ne minți pe noi. Această doamnă a fost corectă. Vii dumneata să ne faci nouă ordine în bloc?””, spune femeia.

Dacă la celelalte companii de utilități, Asociația a făcut angajamente de plată, iar oamenii au găsit înțelegere să-și achite datoriile eșalonat, cu RADET a fost altfel, Regia acționând Asociația în instanță. RADET a obținut prin executor judecătoresc recuperarea sumei de 107.306 lei, iar acum fiecare proprietar de garsonieră trebuie să achire 819 lei și fiecare proprietar de apartament, 1.638 de lei, ca să nu riște popriri pe salariu sau pensii.

“Am făcut plângere la poliție pe numele fostului administrator, din septembrie 2015.  Avem un dosar penal. S-a făcut expertiză contabilă judiciară și s-a desfășurat ancheta penală” ne-a mai declarat președintele Asociației.

Oamenii așteaptă acum ca Poliția să trimită dosarul în instanță, ca să se poată judeca cu fostul administrator.

- Reclamă -

sursa: libertatea.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

  1. Da,era ca şi în ,,SECRETUL LUI NEMESIS ” o mână de ,,comunistoizi” cu creierele spălate ( terci ) sprijineau altă comunistoidă hoață şi mincinoasă ,, de profesie „… Mai lipsea caracterul ,,sectar” şi tabloul ar fi fost complet…şi din păcate nu este singular ; colcăie țara de escroci din aceştia , de multe ori aflați pe mână cu organele judiciare ( corupte )… miliția parchetele / securiştii s.a.m.d.Dau țepe , iau ,,cu japca” ( fraudulos ) proprietățile la oamenii normali ( victime ale acestora )…atâția câți au mai rămas astfel în haznaua asta’ denumită ,, Romanistan ” etc.

Dă-i un răspuns lui Lacucaracea Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut