fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

VIDEO. Operatorul care asfaltează în Ploiești a primit zeci de sancțiuni de la Poliția Prahova și Poliția Locală

Citește Și

- Reclamă -

Societatea care are în administrare drumurile din Ploiești și care este responsabilă cu repararea și întreținerea acestora a primit zeci de amenzi anul acesta de la Poliția Prahova și Poliția Locală Ploiești! Primarul Adrian Dobre a vorbit despre neregulile pentru care a fost sancționată societatea marți, 10 iulie, în cadrul întâlnirii cu reprezentanții mass-mediei.

Adrian Dobre spune că a constatat numeroase nereguli la operatorul economic care are în administrare drumurile, motiv pentru care a solicitat prezența celor care verifică modul în care sunt respectate cerințele cu privire la semnalizare, la modul în care sunt executate lucrările și la modul în care sunt protejate mașinile și persoanele care se află în zonele unde se efectuează lucrări.

- Reclamă -

Primarul a declarat că în urma solicitărilor pe care le-a făcut către Poliția Locală Ploiești și către Poliția Națională, acestea au intervenit aplicând sancțiuni: de la începutul anului până în luna mai inclusiv, Poliția Locală i-a aplicat operatorului 42 de sancțiuni, în valoare de 75.500 lei, iar Poliția Națională i-a aplicat 12 sancțiuni.

Adrian Dobre a precizat că sancțiunile au fost acordate pentru nesemnalizarea corespunzătoare, pentru nerefacerea anumitor porțiuni de drum în termenul în care trebuia, fiind vorba de lucruri care țin de disciplina în construcții și de semnalizare.

Iată declarația integrală a primarului Adrian Dobre:

- Reclamă -

https://streamable.com/4y6qb

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut