fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

VIDEO| PMP, negocieri cu PNL și USR pentru liste comune la alegerile locale din 2020. Traian Băsescu: dacă nu se modifică legea alegerilor locale, ar însemna să lăsăm administraţiile locale în continuare în mâna PSD

Citește Și

- Reclamă -

Consiliul Executiv Național a reunit vineri, la Sinaia, toți conducătorii Partidului Mişcarea Populară, unde au trasat strategia formaţiunii pentru alegerile locale şi parlamentare din 2020, când PMP vrea, în primul caz cel puţin, candidaturi comune alături de PNL şi USR. Subiect al întrunirii l-a reprezentat și rezultatul alegerilor prezidențiale, pe care liderii PMP l-au supus analizelor din interiorul partidului.

La ședință a fost prezent și preşedintele PMP, Eugen Tomac, care a adus doar cuvinte de laudă organizaţiilor locale care au obţinut peste 10% la turul întâi al alegerilor prezidenţiale, pe 10 noiembrie, anunţând că aceasta va fi şi ţinta formaţiunii pentru tururile de scrutin de anul viitor. „Vom «rade» toţi preşedinţii de filiale care nu înţeleg că politica se face pe voturi. Nu am nevoie de scuze şi de replici neputincioase, am nevoie de performanţă”, a fost mesajul transmis liderilor de organizaţii cu scoruri sub medie de către Eugen Tomac, care a adăugat că „performanţa se obţine atrăgând alături oameni competenţi”.

- Reclamă -

 

De asemenea, Tomac a adus în discuţie și o eventuală organizare a alegerilor parlamentare anticipate, anunţând că PMP va susţine un astfel de demers cu trei condiţii, acestea fiind: adoptarea propunerii de modificare legislativă pentru reducerea numărului de parlamentari la 300, revenirea la alegerea primarilor în două tururi şi eliminarea pensiilor speciale. Ulterior, și-a făcut apariția în cadrul şedinţei și preşedintele de onoare al PMP, europarlamentarul Traian Băsescu, care a declarat că liderii din teritoriu trebuie să aibă „deschidere” pentru alianţe cu PNL şi USR înainte de alegerile locale de anul viitor, în situaţia în care se va rămâne la actualul sistem cu alegerea într-un singur tur a primarilor, argumentând că, în această situaţie, candidaturile pe liste comune le-ar aduce şanse mai mari de câştig celor trei partide, care altminteri, cu liste separate, şi-ar fura reciproc din voturi.

 

- Reclamă -

„Vin alegerile locale, aici nu veţi avea alt drum decât al alianţelor. Pentru că, dacă nu se modifică legea alegerilor locale, ar însemna să lăsăm administraţiile locale în continuare în mâna PSD. Şi atunci, ceea ce s-ar face în turul doi în mod normal dacă s-ar desfăşura în două tururi – ştiţi foarte bine că alianţele se fac între turul unu şi turul doi –  trebuie să faceţi înainte de turul întâi. Vă recomand toţi să vă deschideţi organizaţiile locale către alianţe cu liberalii şi cu USR-ul, n-aş vrea să aud de alt tip de alianţe şi v-aţi şi compromite. Personal, nu am convingerea că Guvernul Orban va emite ordonanţa de urgenţă pentru intrare în două tururi, pentru că şi ei au primari de mari unităţi administrative care au interesele lor”, le-a transmis Traian Băsescu liderilor PMP.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut