La începutul anului, primarul Adrian Dobre declara public la o dezbatere cu ploieștenii că în municipiu se execută lucrări fictive, trecute pe hârtie și confirmate de RASP, apoi plătite de primărie, care în realitate nu există. La acel moment, primarul Dobre lăsa să se înțeleagă că este vorba despre lucrări ale Societății de Gospodărire Urbană și ale operatorului de salubritate Rosal.

Vezi aici video cu declarația primarului!

La acel moment, Marius Fenichiu, fost candidat independent la primăria Ploiești, a depus o plângere la DNA, pentru ca unitatea anti-corupție să cerceteze prejudicierea banilor publici pe care o acuza Dobre verbal. Vezi aici plângerea!

La câteva luni de la acel episod, reporterii ziarului Incomod l-au întrebat pe primarul Adrian Dobre ce măsuri a luat cu privire la acele lucrări fictive. Adrian Dobre a răspuns că au fost identificate respectivele lucrări și că au fost modificate sumele aferente cantităților trecute greșit în documente.

“O parte din ele au fost reverificate și s-au restabilit anumite cantități și, bineînțeles, pe cale de consecință și sumele aferente cantităților respective au fost modificate”, a fost răspunsul lui Adrian Dobre (video jos).

Cu alte cuvinte, în loc să se îndrepte către organele abilitate și să le pună la dispoziție documente aferente lucrărilor fictive identificate, primarul Dobre a mușamalizat toată întâmplarea, s-a mulțumit să facă reglaje și a omis să sesizeze autoritățile despre furtul banilor publici.

Potrivit legislației în vigoare, primarul Adrian Dobre avea obligația să sesizeze autoritățile competente să cerceteze prejudicierea bugetului public. În caz contrar, chiar primarul Ploieștiului poate fi acuzat de săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de articolul 267 din Codul Penal, omisiunea sesizării.

Ziarul Incomod a solicitat un punct de vedere Direcției Naționale Anticorupție despre acest caz.

N.R.: Adrian Dobre a fost sunat astăzi de unul din reporteri pentru a fi întrebat dacă atunci când a reglat cantitățile și sumele fictive a sesizat la rândul său DNA, dar nu a răspuns la telefon.

1 COMENTARIU

  1. Administratorul S.C. Securytas Team Ploiesti , nicusor raducanu ( consilier judetean pnl ) care i-a facut o campanie acerba lui dobre ( folosind bani furati din salariile angajatilor sai si chiar personal angajat din societatea mai sus amintita ) beneficiaza de contracte de prestari servicii paza si monitorizare la institutii publice . Are vreo legatura cu faptul ca este consilier judetean ? Are vreo legatura cu faptul ca adrian dobre este primar ?
    De ce toate reclamatiile salariatilor sai indrepate catre ITM si IPJ nu sint solutionate ? De ce nicusor raducanu primeste telefoane de instiinare de la salariatii ITM prin care ii este adus la cunostinta faptul ca exista reclamatii privind societatea pe care o admninistreaza ?
    Este icompatibil individul raducanu ? ( prin faptul ca este consilier judetean si administrator al unei societati comerciale ) . Si daca in acte nu mai este administrator la SC Securytas Team de ce ia decizii in cadrul acestei societati si semneaza acte cu valoare juridica ? De ce se face domnul tarteata ca nu vede lucruri evident contrare legii in activitatea Securytas ? De exemplu faptul ca angajeaza numai pensionari muribunzi in posturile fixe de paza si pe masinile de interventie ; ca pe masinile de interventie , mai ales noaptea , este un singur agent cind legislatia il obliga sa aibe doi ; ca are beneficiari foarte multi si nu reuseste sa ajunga cu cele doua autoturisme de interventie in timp legal in cazuri de alarme . Individul are angajati pe firma ( Securytas team ) pe care ii munceste in curtea proprie si pe terenul unde cultiva levantica . Cati salariati de la societatea acestui individ au aflat ca nu le-a virat banii pentru CAS SI CASS ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here