fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

VIDEO| Primarul Dobre, despre penalitatea pentru cei care nu colectează selectiv: Avem un tarif artificial mărit la Ploiești

Citește Și

- Reclamă -

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Parteneriat pentru Managementul Deşeurilor” Prahova a decis  ca tarifele pentru colectarea deşeurilor să fie majorate în cele 36 de localităţi din județ deservite de operatorul Rosal, inclusiv oraşele Ploieşti, Plopeni, Slănic şi Boldeşti-Scăeni.

Oficial, autorităţile nu vorbesc despre o majorare, ci despre introducerea unei penalităţi. Astfel, persoanele care vor colecta deşeurile selectiv, adică vor arunca gunoiul menajer separat de reziduurile din sticlă, metal, plastic sau hârtie, vor plăti acelaşi tarif de până acum.

- Reclamă -

În schimb, penalitatea le va fi aplicată celor care nu respectă regula.  Astfel, în mediul urban, tariful va creşte, în cazul aplicării penalităţii, de la 9,5 la 13,22 lei de persoană pe lună.

În mediul rural, prin aplicarea penalităţii, tariful pentru populaţie va urca de la 5,6 lei la 7,1 lei pe lună.

Potrivit primarului municipiului Ploiești, Adrian Dobre, Rosal Ploiești nu are capacitatea necesară pentru a face colectarea selectivă, astfel existând riscul ca persoanele care doresc să colecteze selectiv să nu potă să facă acest lucru din cauza operatorului de salubritate.

- Reclamă -

Astfel, edilul a punctat faptul că în această situație vorbim despre un tarif artificial mărit și că a solicitat conducerii ADI să nu se aplice o astfel de taxă până când nu există un regulament în acest sens, dar și până când Rosal nu demonstrează că are capacitatea necesară pentru a asigura colectarea selectivă.

Vezi în materialul video de mai jos declarația primarului Adrian Dobre pe această temă:

https://streamable.com/6s12b

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

  1. Noile taxe vor fi aplicate de toate societatile de salubrizare din judet indiferent daca ele au capacitatea sa colecteze selectiv sau nu .
    Avem in judet ,,guvernanti ” care stiu sa bifeze doar pe hirtie ; in practica sint buni doar sa bifeze beneficii proprii .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut