Primarul comunei Cătina din județul Buzău, Alexandru Fulgeanu (PSD), este acționat în instanță după ce a postat pe facebook-ul primăriei mai multe filmări în care denigrează afacerea unei familii din comună, dar și pe fosta secretară a primăriei.
Mai mult decât atât, Alexandru Fulgeanu, de fel prahovean, este acuzat că a agresat-o fizic pe fosta pe secretară, lovind-o și târând-o afară din biroul instituției. De cealaltă parte, Alexandru Fulgeanu, primarul în cauză, contactat de reporterii noștri pentru un punct de vedere, susține că el este cel agresat.
Dorina Diaconu, în vârstă de 53 de ani, femeia care susține că a fost agresată în primăvară, în sediul primăriei, a sunat la 112 la acel moment. Poliția a venit în primărie, femeia a depus plângere pentru agresiune și, potrivit acesteia, polițiștii din Buzău au deschis un dosar penal în urma incidentului.
„Am suferit un traumatism cranio-cerebral și la coloana cervicală, dar și leziuni traumatice la nivelul membrelor și am avut nevoie de 2-3 zile de îngrijiri medicale”, susține femeia.
Mai mult decât atât, femeia spune că a avut nevoie să apeleze la psihiatru din cauza șocului resimțit. Timp de 25 de ani a lucrat în primăria Cătina, până la incidentul cu primarul Alexandru Fulgeanu din primăvara aceasta, în urma căruia a solicitat Prefecturii Buzău să fie transferată la altă primărie din județ.
Pe lângă incidentul din sediul primăriei, femeia spune că a fost supusă unei terori constante, prin faptul că edilul le-a cerut celorlalți angajați ai primăriei să o marginalizeze, ba chiar intra în transmisii video în direct pe pagina de facebook a primăriei Cătina în care o denigra pe aceasta.
Dorina Diaconu nu este singura care l-a acționat în instanță pe Fulgeanu. Familia Leonte are un magazin în comună. Secretara Diaconu este înrudită cu această familie și, totodată, este văduva fostului primar. La alegerile din toamna anului 2020, Gheorghe Leonte a fost unul dintre contra-candidații lui Fulgeanu și spune că de atunci au început denigrările.
În prezent, îl acuză pe primar că face transmisii video în direct pe pagina de facebook a primăriei Cătina prin care le spune oamenilor din comună să nu cumpere produse de la magazinul familiei și îi numește „căpușe” și „paraziți” (video la finalul articolului).
În plus, oamenii susțin că atitudinea lui Alexandru Fulgeanu lasă de dorit și față de funcționarii din primărie. Redacția noastră a intrat în posesia unor înregistrări audio ale unor mesaje vocale pe care Fulgeanu le-ar fi transmis pe un grup al angajaților primăriei în care țipă la aceștia și îi jignește (audio la finalul articolului).
„Comportamentul domnului primar lasă de dorit. El a venit în primăria Cătina și a zis „Eu sunt Ceaușescu aici în primărie, de la mine în jos toată lumea execută, nu discutăm”. Incidentul a pornit de la o discuție minoră, de la domnișoara Păsăroiu (n.r. funcționar în primărie, angajată de Alexandru Fulgeanu), pentru că toată ziua a țipat și a urlat că nu știu ce nu i s-a pus la dispoziție, iar domnișoara Păsăroiu m-a invitat afară din birou și eu nu am vrut să ies. I-am spus: „măi copile, tu ai 24 de ani și eu am 25 de ani în primăria asta”, a ieșit din birou, iar imediat primarul a reacționat de la el din birou și a început să țipe „acum ieși afară” și a venit și m-a târât, a deschis ușa larg și a început să țipe la mine „ieși afară acum, nesimțito”. Domnișoara Păsăroiu are mai multe funcții, i s-au dat atribuțiile domnului primar, era inspector în cadrul compartimentului de urbanism, iar de luna trecută este administrator public. Am fost amendată de primărie cu suma de 5.000 lei pentru că am făcut un gard fără autorizație, dar alți angajați din primărie au făcut case fără autorizație și nu au pățit nimic.”, ne-a povestit Dorina Diaconu.
Femeia a mers în instanță și solicită atât de la primărie (comuna Cătina prin primar Fulgeanu Alexandru- Constantin), cât și de la Alexandru Fulgeanu, 200.000 lei daune morale „ca urmare a încălcării de către reclamanți a drepturilor personalității (dreptul la viață privată, dreptul la demnitate, onoare și bună-reputație, dreptul la imagine)”. Pe lângă daunele morale, femeia cere instanței „obligarea pârâților la ștergerea de pe pagina de Facebook a postărilor care fac referire, direct sau indirect, la reclamanta din prezenta cauză, având un conținut care încalcă dreptul la viața privată, la demnitate, onoare și bună-reputație, la imagine;”, dar și „obligarea pârâților la postarea unei înregistrări audio-video, de natura celor care fac obiectul prezentei cauzei, prin care să își prezinte public scuzele la adresa subsemnatei;”.
Și familia Leonte din comună, mai exact Gheorghe Leonte, Oana Maria Leonte, dar și societatea acestora LEOMAR MARKET DISTRIB SRL, au dat în judecată atât primăria Cătina, cât și pe primarul Alexandru Fulgeanu, și solicită 200.000 euro, dar și ștergerea postărilor de pe facebook care îi vizează și scuze publice.
„In fapt, la sfarsitul toamnei anului 2020, cu ocazia organizarii si desfasurarii campaniei
electorale si a alegerilor locale pentru functia de primar al Comunei Catina, au debutat actiunile de denigrare ale paratului Fulgeanu Alexandru-Constantin la adresa contracandidatilor sai, printre care si Leonte Gheorghe, sotul surorii subsemnatei. Acesta nu s-a limitat in declaratiile sale doar la persoana oponentului sau, ci a lansat in spatiul pubic afirmatii mincinoase/injurii/amenintari cu privire la intreaga noastra familie.
Odata cu dobandirea calitatii de primar al Comunei Catina si cu cresterea influentei pe
plan local, actiunile defaimatoare ale dl. Fulgeanu Alexandru-Constantin s-au inmultit, iar limbajul folosit a devenit tot mai agresiv, pentru propagarea acestor informatii fiind utilizata chiar pagina de Facebook oficiala a Primariei Comunei Catina.
Arat instantei de judecata ca dl. Primar Fulgeanu Alexandru-Constantin este cunoscut ca
fiind o persoana cu un comportement violent, in mass-media fiind publicate mai multe materiale care probeaza aceasta afirmatie, pe care le anexez, inclusiv in raport cu personalul din cadrul aparatului de specialitate al Primariei, culminand cu agresiunile verbale si fizice exercitate impotriva subsemnatei, care detin functia de secretar al Primariei Comunei Catinei de peste 25 de ani.
Astfel, la data de 10.03.2022, subsemnata am fost implicata intr-un episod violent, chiar
in incinta Primariei Comunei Catina, constand in aceea ca am fost agresata/bruscata/
lovita/tarata pe scari de paratul din prezenta cauza, Fulgeanu Alexandru-Constantin. Martorii scenei, socati de evolutia evenimentelor, au sunat la numarul unic de urgenta 112 (depun in probatiune inregistrarea audio a acestui apel) si la fata locului s-a prezentat un echipaj al serviciului de ambulanta.
Subliniez faptul ca episodul descris mai sus a avut urmari atat in plan fizic, leziunile
suferite fiind constatate prin Certificatul medico-legal nr. 121/11.03.2022, emis de Serviciul
Judetean de Medicina Legala Buzau (atasat), care a constatat ca subsemnata am suferit un
traumatism cranio-cerebral si la coloana cervicala, precum si leziuni traumatice la nivelul
membrelor, care au necesitat 2-3 zile de ingrijiri medicale, cat si in plan psihologic/ emotional, fiind nevoita sa apelez la serviciile specializate ale unui psihiatru, pentru tratarea anxietatii, a atacurilor de panica si a senzatiei de sufocare.
Urmare a incidentului in care am fost implicata direct si a mediatizarii acestuia in massmedia, Primarul Comunei Catina a initiat si desfasurat o serie de demersuri represive la adresa mea, indemnand personalul din cadrul institutiei sa intreprinda actiuni de marginalizare a subsemnatei si de „izolare” a mea, creandu-se un mediu de lucru ostil, fapt care a intensificat tulburarile emotionale de care sufar. Aceste actiuni nu s-au adresat doar functionarilor Primariei, ci s-au extins la intreaga comunitate locala, prin postarea a numeroase inregistrari audio-video cu caracter defaimator pe pagina oficiala de Facebook a Primariei Comunei Catina, inclusiv la adresa sotului meu (decedat), fost primar al Comunei, pentru o perioada de 12 ani.
Toate acestea au culminat cu evenimentele din dimineata zilei de 03.05.2022, atunci
cand, cu ocazia prezentarii la lucru, am gasit biroul personal mutat pe holul institutiei, calculatorul si imprimanta pe biroul colegei, iar dosarele pe care le instrumentam, pe geam si pe scaune. De aceea, m-am vazut nevoita sa formulez catre institutia Prefectului o cerere prin care sa-mi solicit transferul din cadrul Primariei Comunei Catina, la o alta Primarie dintr-o comuna invecinata, unde sa beneficiez de un tratament normal la locul de munca.”, a explicat Dorina Diaconu în cererea de chemare în judecată, document studiat de jurnaliștii noștri.
De asemenea, reporterii noștri au intrat și în posesia cererii de chemare în judecată formulată de familia Leonte. Redăm mai jos un fragment din acuzațiile acesteia:
„Acesta (n.r. primarul Alexandru Fulgeanu) nu s-a limitat in declaratiile sale doar la persoana oponentului sau, ci a lansat in spatiul pubic afirmatii mincinoase/ injurii/ amenintari cu privire la intreaga familie a acestuia, dar si referitoare la activitatea societatii LEOMAR MARKET DISTRIB S.R.L., supermarket cunoscut ca fiind detinut de familia Leonte.
Odata cu dobandirea calitatii de primar al Comunei Catina si cu cresterea influentei pe
plan local, actiunile defaimatoare ale dl. Fulgeanu Alexandru-Constantin s-au inmultit, iar limbajul folosit a devenit tot mai agresiv, instigand intreaga comunitate la ura impotriva reclamantilor, cu atat mai mult cu cat, pentru propagarea acestor informatii a fost utilizata chiar pagina de Facebook oficiala a Primariei Comunei Catina.
De asemenea, presiunile dl. Fulgeanu Alexandru-Constantin sunt exercitate in mod
constant asupra subsemnatilor si a societatii LEOMAR MARKET DISTRIB S.R.L., in special prin emiterea a numeroase adrese/notificari prin intermediul diverselor directii din cadrul Primariei, desi ceilalti cetateni sau celelalte societati de pe raza localitatii nu sunt vizati/vizate de demersuri similare. Astfel, desi intreprinse intr-un cadru aparent de legalitate, aceste actiuni sunt de natura sa creeze reclamantilor o stare de nesiguranta/ incertitudine, mai ales avand in vedere faptul ca paratul abuzeaza frecvent de functia oficiala pe care o exercita in comunitatea locala. Tot in acest cadru, reclamantii subliniaza faptul ca, in calitate de reprezentant al institutiei Primariei si actionand cu depasirea atributiilor legale, paratul din prezenta cauza a dispus ca la solicitarile legitime ale subsemnatilor, in raporturile administrative cu Primaria, sa nu fie transmis niciun
raspuns.”, se arată în cererea de chemare în judecată.
În documente, reclamanții au trecut și stenogramele înregistrărilor depuse ca probe în susținerea acuzațiilor (audio și video la finalul articolului).
Stenograme din cererea de chemare în judecată formulată de Dorina Diaconu:
„POSTARILE PARATILOR DIN MEDIUL ONLINE, CU CARACTER DEFAIMATOR
• Inregistrare 1 – „dormiti, dormiti, stati linistiti, stati, stati, stati linistiti, stati ca stati, va
spun eu, stati”, afirmatii facute pe un ton violent de catre paratul Fulgeanu Alexandru Constantin in sediul Primariei, la adresa personalului din cadrul institutiei, din care fac
parte;
• Inregistrare 2 – „n-ati face unul, unul n-ati face ceva din proprie initiativa, sa ziceti:
«Domn’ Primar, facem si noi aia? Ma duc eu sa fac aia? Domn’ Primar, ma duc sa vad
cum e acolo? Ce e acolo? Unde e acolo? Domn’ Primar, uite aia, aia, aia?», pe dracu’,
nimic nu faceti” – inregistrare audio din care reiese in mod indubitabil comportamentul violent al Primarului, precum si agresiunile psihice la care functionarii din cadrul Primariei am fost supusi;
• Inregistrare 3 – „m-am saturat de boschetareala, de paduchereala, de mizerie, de jeg,
de conditiile si de situatia in care ne-au tinut astia pana acuma; deci asta e problema
lui Leonte”;
• Inregistrare 4 – „ceea ce spun eu si afirm fata de oricare dintre dumneavoastra, luati-o ca fiind relevanta afirmatia pe care o spun aici, IN PUBLIC”; „sunt si eu om, am un nivel de toleranta la nesimtire, la prostie, la impertinenta […], de aia nu le dau apa la moara la capusele astea, la paduchii astia lesinati; toti niste lesinati, niste paduchi lesinati, niste paraziti, niste capuse; toti, de la un cap la altul: si Leontii, si Dorina; cand nu mai are de unde sa mai suga ii devine dusam […] aia ne incapuseaza pe noi si ne vand”
• Inregistrare 5 – „vreau sa luati atitudine fata de ceea ce va este rau si nociv, in speta
luati atitudine fata de Mox, fata de Pamela, fata de Dorina, fata de Leonti […];
discutiile cu ei va obosesc, ei oricum nu inteleg nimic […]; nu sunt buni de nimic, de
nimic, de nimic”, „uitati-va la ei ca nu au niciunul dintre ei niciun Dumnezeu, nu va mai
asociati cu ei, va rog din suflet, luati atitudine” , „cand nu mai e loc de pusaraie, de
infractiune, de golaneala, s-au blocat, cand nu mai e loc de abuz, de capusat, s-au
blocat”;
• Inregistrare 6 – „Dorina si Pamela […], prin comportamentul de care au dat dovada, si
imi asum ceea ce spun, vor fi izolate”, „Dorina si Pamela, cu care orice act de
colaborare s-a incheiat”;
• Inregistrare 7 – „tot acest circ pe care l-ati vazut a fost o inscenare, da, va confirm cu
mana pe inima faptul ca a fost o inscenare; ei au premeditat-o, au pregatit-o” – cu
referire la momentul in care dna. Diaconu Dorina a fost agresata fizic de parat in sediul
Primariei;
• Inregistrare 8 – „are un tupeu fantastic in a ne minti, sa stiti, eu nu stiu cum dvs., in
continuare, ma uit si constat ca aveti o atitudine foarte prietenoasa, foarte buna la
adresa ei, NU MERITA! [….] iar ea, a facut parte si face parte, dintre acei oameni
mizerabili ca si caracter, dintre acei gropari, dintre acei infecti, dintre acei oameni
antisociali, din pacate ei traiesc intre noi, sa stiti [….] tratati-o ca pe un paduche, ca
pe ceea ce este, sa stiti, ca pe o capusa, da, ea este o capusa, ea a stat si a capusat
si a luat salariul de la stat, a beneficiat de o functie care nu a meritat-o si n-a
respectat-o; [….] asa cum viata i-o demonstreaza si i-a demonstrat-o, neavand nicio
valoarea sociala, din punctul meu de vedere nu are nicio valoare, sa stiti, absolut
nicio valoare, EA NU ARE NICIO VALOARE, NU INSEAMNA NIMIC, ABSOLUT NIMIC
[….] ea este zero, ea este o ciuperca a societatii [….] un parazit; [….] ea si cu Pamela,
doua specimene, doua caractere, doua antisociale, sa stiti, doua persoane de nimic, ABSOLUT DE NIMIC, VALOARE ZERO, SA STITI, pe toate planurile, valoare zero pe
toate planurile, absolut pe toate planurile si IMI ASUM CAND SPUN CHESTIA ASTA
[….] scursurile societatii [….] jegurile astea umane [….] paraziti sociali”, afirmatii
facute de Primarul Fulgeanu Alexandru-Constantin, in timpul sesiunii live de pe pagina
de Facebook oficiala a Primariei Comunei Catina, in intervalul cuprins intre min. 11 –
min. 42, din video atasat;”
Stenograme din cererea de chemare în judecată formulată de familia Leonte:
„POSTARILE PARATILOR DIN MEDIUL ONLINE, CU CARACTER DEFAIMATOR
• Inregistrare 3 – „domnul Leonte […] fura curent din toate partile, asa cum a furat la
Calvin la magazin si era cat pe-aci sa bage la puscarie un om nevinovat […], un om de
la Electrica care a fost obligat/fortat/santajat/amenintat […], de fapt i-au ingradit
dreptul de actiune acolo, au fost multe, le povestim intr-un amplu reportaj”, „daca
dumneavoastra veti continua sa taceti, sa tineti ascunse toate rahaturile si toate
neregulile si nelegiuirile domnilor, faraonilor Leonte, stapanilor Leonte, nu vom avea
decat de suferit”, „in schimb avem nevoie de banii din sanctiunea dumneavoastra, pe
care personal o sa vi-o inmanez, da? Si vi-o aplic personal, CU EXERCITIUL
AUTORITATII PUBLICE CU CARE SUNT INZESTRAT EU, CA PRIMAR” ;
Inregistrare 4 – „m-am saturat de boschetareala, de paduchereala, de mizerie, de jeg,
de conditiile si de situatia in care ne-au tinut astia pana acuma; deci asta e problema
lui Leonte”, „toate scandalurile, toate bataile aplicate angajatilor”;
• Inregistrare 5 – „promit aici, de fata cu 250 de oameni, pe live, si sunt 100% convins ca
sunt 2000 care se uita, o sa vedeti saptamana viitoare, saptamanile viitoare cat de in
regula sunt domnii Leonte; si cu activitatea comerciala si cu activitatea sociala si cu
proprietatile, cu terenurile, cu bunuri, cu tot, in comuna Catina, atat”, „iar la Leonti,
va dati seama ca e inceputul sfarsitului”;
• Inregistrare 6 – „ceea ce spun eu si afirm fata de oricare dintre dumneavoastra, luati-o ca fiind relevanta afirmatia pe care o spun aici, IN PUBLIC” ; „sunt si eu om, am un
nivel de toleranta la nesimtire, la prostie, la impertinenta […], de aia nu le dau apa la
moara la capusele astea, la paduchii astia lesinati; toti niste lesinati, niste paduchi
lesinati, niste paraziti, niste capuse; toti, de la un cap la altul: si Leontii, si Dorina; cand
nu mai are de unde sa mai suga ii devine dusman […] aia ne incapuseaza pe noi si ne
vand. MARFA EXPIRATA, DE CONTRABANDA, STITI FOARTE BINE, SI VA URMA. […]
Astia tot capuse sunt, ca traiesc pe spatele nostru […] impozite nu platesc pe bune cat
ar fi ca nu dau bonuri fiscale, nu dau”;
• Inregistrare 7 – „vreau sa luati atitudine fata de ceea ce va este rau si nociv, in speta
luati atitudine fata de Mox, fata de Pamela, fata de Dorina, fata de Leonti […]; discutiile cu ei va obosesc, ei oricum nu inteleg nimic […]; nu sunt buni de nimic, de nimic, de nimic”, „cand zici Leonte Gheorghe si Leonte Margareta, cum o cheama, zici paguba si necazul”, „uitati-va la ei ca nu au niciunul dintre ei niciun Dumnezeu, nu va mai asociati cu ei, va rog din suflet, luati atitudine” , „cand nu mai e loc de pusaraie, de infractiune, de golaneala, s-au blocat, cand nu mai e loc de abuz, de capusat, s-au blocat”;
• Inregistrare 8 – „in momentul in care aceste trupe de comando, in ghilimelele de
rigoare, vin si se manifesta, precum in ghetou”;
• Inregistrare 9 – „Leonteasa transpune tupeul cu care isi bate angajatii […] pana intr-acolo de a veni si a bate primarul la el in birou”;
• Inregistrare 10 – „Dorina si Pamela […], prin comportamentul de care au dat dovada,
si imi asum ceea ce spun, vor fi izolate”;
• Inregistrare 11 – „tot acest circ pe care l-ati vazut a fost o inscenare, da, va confirm cu
mana pe inima faptul ca a fost o inscenare; ei au premeditat-o, au pregatit-o” – cu
referire la momentul in care dna. Diaconu Dorina a fost agresata fizic de parat in sediul
Primariei;
• Inregistrare 12 – „aia (Leonte Margareta) se comporta precum o huliganca, precum la
ea in magazin, cand il batea in cap cu carnatii pe Leonte” – cu referire la momentul in
care Leonte Margareta, afland despre agresiunile fizice suferite de sora sa, Diaconu
Dorina, a intrat in sediul Primariei, vadit sub influenta unor emotii puterncie, pentru
a-si ajuta sora;
• numeroase alte asemenea afirmatii mincinoase si tendentioase, facute cu scopul de a
discredita onoarea si reputatia reclamantilor din prezenta cauza.
Avand in vedere cele de mai sus, reclamantii subliniaza faptul ca dezinformarile din
mediul online genereaza efecte ireversibile asupra onarei, reputatiei si demnaitatii lor,
postarile de pe platforma Facebook putand fi accesate zilnic, conturand o imagine negativa a persoanelor vizate in randul opiniei publice.
Cat priveste prejudiciile morale cauzate persoanei juridice, reclamantii subliniaza ca
referirile repetate la adresa societatii LEOMAR MARKET DISTRIB S.R.L. au condus la reticenta comunitatii locale fata de produsele supermarketurilor, determinand o scadere semnificativa a vanzarii, in conditiile in care politica societatii a fost, inca de la infiintare una care a urmarit satisfacerea tuturor cerintelor locuitorilor din comuna (adaosuri comerciale minime, creditarea cumparatorilor etc.).”, se mai arată în document.
Mai jos puteți urmări înregistrările audio și video anexate de reclamanți la cererile de chemare în judecată. Înregistrările audio au fost transmise, potrivit reclamanților, de către primarul Alexandru Fulgeanu funcționarilor din primărie, iar înregistrările video reprezintă, potrivit sursei citate, transmisiile video în direct efectuate de către Fulgeanu pe pagina oficială de facebook a primăriei comunei Cătina din Buzău.
Alexandru Fulgeanu a fost contactat de redacția noastră pentru un punct de vedere referitor la aceste acuzații și susține că el este cel agresat. Referitor la acuzațiile pe care i le aduce fosta secretară a comunei, Fulgeanu spune:
„Lucrurile nu stau chiar așa, au fost discutate la momentul respectiv, noi avem niște procese pe rol, rămâne ca instanța să își facă treaba și să scoată la lumină adevărul. Sub nicio formă n-a fost vroba de nicio bătaie, niciun act de violență, sunt niște invenții plecate de la niște tertipuri, niște subterfugii de-ale doamnei secretar care, încercând să scape de acuze că nu-și face treaba și că a avut niște note se serviciu. Am trimis niște note de informare către Prefectură să ne sprijine fiindcă avem niște probleme de fond funciar nerezolvate de ani de zile, niște sentințe definitive și irevocabile pe care doamna secretar trebuia să le pună în aplicare și care ulterior, nepunându-le doamna, am fost pasibili de a plăti sume uriașe, de acolo au plecat niște discuții, sunt și niște filmulețe pe rețelele de socializare, pe facebook, au fost puse și la dispoziția organelor de specialitate. Realitatea este cu totul și cu totul alta, eu la rândul meu sunt cel agresat în condițiile în care neamurile lor, rudele doamnei secretare, vin în primărie de față cu poliția, ei urlau la mine.”, susține Alexandru Fulgeanu.
Referitor la faptul că Dorina Diaconu deține un certificat medico-legal care atestă că a suferit traumatisme fizice, edilul spune:
„Nu știu, vă dați seama, fiecare are părerea lui, hoții strigă hoții, în niciun caz nu s-a produs niciun act de violență, sub nicio formă, ceea ce a făcut dânsa și ce face dânsa, sunt niște anchete în desfășurare, cu martori. Mai mult decât atât, toată agresiunea pe care dumneaei spune că a suferit-o din cauza mea a fost desfășurată în prezența a cel puțin cinci persoane. Persoanele respective spun că nu s-a întâmplat așa ceva fiindcă nu s-a întâmplat, nu au cum să spună altceva. Vă dați seama că intervine testul poligraf, detectorul de minciuni, e vorba de o anchetă penală, sub nicio formă nu s-a întâmplat, mai mult decât atât, dumnealor sunt cunoscuți în comunitate ca niște oameni violenți, au avut niște plângeri ale unor colaboratori făcute la adresa lor, în speță agenți de vânzări bruscați, bătuți, forțați, dar toate detaliile le găsiți la poliție, sunt sesizările înregistrate pe numele lor. Cei din comună trăiesc cu frică, cu teamă, că au fost niște oameni influenți. De altfel în toată activitatea pe care a făcut-o, a fost să trateze cu dezinteres cetățenii din comună, toată comuna e vraiște de la un cap la altul, nici sediul primăriei nu avea carte funciară. Am făcut sesizări la ANFP, la comisia de disciplină, de altfel chiar ieri am primit de la comisie două răspunsuri referitoare la abaterile repetate în activitatea administrativă.”
Referitor la transmisiile video în care denigrează afacerea familiei Leonte și îndeamnă cetățenii să nu mai cumpere de la magazinul acesteia, Fulgeanu explică:
„Eu tot ceea ce am susținut pot susține cu dovezi clare, am susținut în mod expres, am avut permisiunea persoanelor implicate ca și martori de a le folosi numele, sunt foști angajați care nu și-au primit banii de la magazinele lor. Este problema lor cum interpretează. În calitate de formator de opinie și de edil sunt dator să aduc la cunoștința cetățenilor faptele nelegale petrecute în comună, drept dovadă că au fost și scoase în evidență și cetățenii știu foarte bine, însă, le-a fost frică să vorbească. Dacă a fost folosit un pseudonim gen căpușă, m-am referit pur și simplu la activitatea pe care aceasta o are și anume de a trăi pe spatele altora.”, a mai declarat primarul comunei pentru ziarul Incomod.
Înregistrările audio în care edilul se adresează angajaților primăriei:
Înregistrările transmisiilor video pe care primarul le-a făcut în direct pe Facebook:
Înregistrarea momentului în care a fost chemată Poliția în sediul primăriei Cătina, după ce secretara ar fi fost agresată:
N. R. Potrivit legislației în vigoare, toate persoanele menționate în acest articol beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală pronunţare a unei hotărâri judecătoreşti definitive în cauză.