fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

VIDEO: Primele imagini de la botezul la care bebelușul a murit după ce a fost scufundat în cristelniță

Citește Și

- Reclamă -
Imagini cu momentul în care preotul scufundă în cristelniță bebelușul care apoi a murit la spital au fost publicate de Active News. Clipul scurt surprinde faptul că băiețelul care fusese născut prematur a fost băgat în apă cu fața în sus, deși procedura prevede scufundarea cu fața în jos. 

În înregistrarea video din timpul ceremoniei religioase de botez se observă că preotul scufundă copilul în cristelniţă cu faţa în sus, în timp ce îi ţine mâna la gură şi nas. Specialiştii în Teologie susţin că în timpul botezului copiii sunt scufundaţi în apă cu faţa în jos.

- Reclamă -

De altfel, viitorii preoți exersează în facultate pe o păpuşă, astfel încât niciodată să nu se întâmple vreun accident.

Procedura este simplă: o mână se ţine între picioarele copilului, iar alta pe faţa acestuia pentru a-i proteja nasul şi gura. Afundarea în apă, cu faţa în jos se face rapid, în fracţiuni de secundă, astfel încât apa să nu aibă timp să pătrundă pe căile nazale.

În dimineaţa zilei de luni, 1 februarie, în jurul orei 6.00, s-a stins din viaţă  Iustin, copilul de şase săptămâni, care a fost adus în stare critică la Spitalul Suceava, după ce a fost scufundat în apă, la slujba de botez.

- Reclamă -

Este vorba despre un copil care a intrat în stop cardio-respirator după ceremonia religioasă de botez, oficiată la biserica ”Sfinţii Constantin şi Elena”, din cartierul Zamca al municipiului Suceava.  Preotul a scufundat copilul născut prematur în cristelniţă, în totalitate. Imediat după, micuţul s-a învineţit, iar cei prezenţi au sunat la 112.

Medicii ajunşi la faţa locului i-au acordat primul-ajutor, i-au scos o cantitate semnificativă de lichid din plămâni, l-au resuscitat şi apoi intubat. Copilul a fost transportat la spital şi internat în secţia de Terapie Intensivă.

Pe de altă parte, protopopul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Doru Budeanu, susţine că bebeluşul ar fi plâns imediat după ce a fost scos din apă, semn că plămânii nu i-ar fi fost afectaţi. Protoiereul a aflat informaţia de la preotul care a oficiat botezul.

Adevarul.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut