fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

VIDEO. PSD și ALDE acuză probleme grave în primăria Ploiești: CSM a cheltuit într-o lună bugetul pentru tot anul

Citește Și

- Reclamă -

Probleme grave în primăria Ploiești! PSD și ALDE au organizat marți, 8 mai, o conferință comună de presă în care l-au atacat pe Adrian Dobre pentru modul în care a condus orașul în cei doi ani care au trecut din mandatul său. La conferință au participat cei doi viceprimari, Cristian Ganea și George Pană, dar și consilieri locali.

Viceprimarul Cristian Ganea a declarat că deși Adrian Dobre îi acuză că au pus piedici la ședințele de consiliu local cu privire la hotărârile inițiate de edilul-șef, acest lucru nu este adevărat. În plus, Ganea spune că nu există comunicare în primărie și că atât el, cât și viceprimarul Pană, nu află lucruri care sunt chiar în subordinea lor, pentru că în fruntea respectivelor direcții sunt oameni numiți de Dobre care refuză să le răspundă.

- Reclamă -

„Este greu să conduci o instituție în care anumiți oameni îți sunt potrivnici sau anumite informații nu îți sunt aduse la cunoștință, sunt omise. Problema este că funcționarii au orgolii și în războiul lor suntem prinși noi.”, a declarat Ganea, care a precizat că nu dă toată vina pe primar pentru problemele din municipiu, dar că dacă Dobre ar fi fost un bun manager evita aceste derapaje.

Un exemplu relevant în acest sens este cel al Clubului Sportiv Municipal Ploiești unde Adrian Dobre l-a detașat director pe consilierul său personal Silviu Crângașu, deși CSM este în subordinea lui Cristian Ganea.

„CSM Ploiești, aici este un blocaj. Nu este posibil să se voteze un buget în februarie, iar în aprilie să afli că nu mai sunt bani de salarii și de utilități. Este vina primarului, eu i-am adus la cunoștință primarului ce se întâmplă, pentru că directorul de acolo este consilierul său personal și i-am adus la cunoștință aceste lucruri pentru a lua măsuri. Oamenii care sunt puși de domnul primar răspund în fața domnului primar. Mie când am vrut să-l bag în comisia de disciplină pe domnul Crângașu, așa cum am avut de gând, mi s-a răspuns că nu e de competența mea”, a mai declarat Cristian Ganea.

- Reclamă -

Consilierul local Ștefan Dănescu a venit în completarea viceprimarului și a spus că fiind membru în Comitetul de Coordonare de la CSM a aflat că deși în comitet au votat bugetul pentru 2018, toți banii au fost consumați în februarie. Ganea a mai spus că nici una din deciziile luate de Comitetul de Coordonare al CSM nu a fost pusă în practică de conducerea numită de Dobre.

Un alt exemplu negativ a fost Direcția de Patrimoniu, despre care Ganea spune că oamenii vin să se plângă la el și la George Pană, fiind oripilați de ceea ce se întâmplă când se lovesc de funcționarii de acolo.

 

Vezi mai jos declarațiile integral:

- Reclamă -

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

DNA a prelungit controlul judiciar pentru Iulian Dumitrescu, candidat la un nou mandat la șefia CJ Prahova

Procurorii DNA au prelungit cu încă 60 de zile măsura controlului judiciar şi restricţiile impuse iniţial preşedintelui suspendat al...
Sari la conținut