luni, aprilie 21, 2025
Mesaj Alerte
Ai o informație sau un videoclip care poate deveni știre?
Scrie-ne sau trimite-ne videoclipul pe WhatsApp: 0721.069.865

VIDEO: Război între TCE și consilierii locali PNL. Directorul răspunde cererii de demisie, sindicatele amenință cu noi proteste

Citește Și

spot_img
spot_img
- Reclamă -

Rămasă în pană după ce a aplicat hotările Consiliului Local cu privire la gratuitățile acordate pentru transportul public din Ploiești, conducerea TCE și sindicaliștii fac front comun împotriva consilierilor PNL care nu au votat majorarea calpitalului social al societății. Măsura era necesară pentru obținerea eșalonării unei datorii de 43 de milioane de lei la bugetul de stat, datorie acumulată ca urmare a aplicării deciziilor CL Ploiești.

Timp de trei ședințe de consiliu local consecutive, proiectul de majorare de capital (prin trecerea unor terenuri din incinta TCE în patrimoniul societății de transport public) nu a putut fi dezbătut din cauza lipsei de cvorum. Adică nu a fost întrunit numărul suficient de consilieri prezenți.

În cea de-a patra, extraordinară, organizată marți și având unic punct pe ordinea zi acest proiect, a fost folosită de consilierii liberali, mai întâi pentru a-și spăla imaginea, apoi pentru a lansa atacuri virulente, care uneori au depășit decența unei ședințe de consiliu local, la adresa conducerii executive a TCE.

Astfel, primul care a luat cuvântul a fost Gheorghe Sârbu, care a ținut să precizeze că nu a intervenit niciodată pentru angajarea unor cunoscuți la TCE, acuzații lansate, la adresa acestuia și a altui liberal din CL Ploiești – Gheorghe Popa – de către sindicaliștii prezenți la ședința precedentă.

- Reclamă -

DETALII AICI: VIDEO: Doi consilieri locali acuzați că au influențat angajarea unor cunoscuți la TCE Ploiești

Apoi, liberalii s-au concentrat pe atacuri asupra directorului general al TCE, Alexandri Nicolae, pe care l-au acuzat de incompetență și „jaf”, sfârșind prin a solicita „în mod expres” Consiliului de Administrație al TCE Ploiești demiterea acestuia.

Directorul a răspuns punctual acuzațiilor în cadrul ședinței.

- Reclamă -

La final, liberalii au propus – și obținut grație majorității – prorogarea proiectului.

DETALII AICI: VIDEO: PNL a întors ca la Ploiești un proiect vital pentru TCE. Inițial, consilierii liberali anunțaseră că votează proiectul

Decizia a stârnit nemulțumirea sindicaliștilor care au transmis, miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă, că vor recurge la proteste în cazul în care Consiliul Local nu va proceda la majorarea capitalului social și nu va permite plata facturilor curente și restante în valoare de aproximativ 6 milioane de lei pe lună.

Directorul nu-și dă demisia

Tot miercuri, directorul general al TCE Ploiești, Alexandri Nicolae, a răspuns, tot printr-un comunicat de presă cererii formulate de consilierii liberali cu privire la demiterea sa.

„Subsemnatul, Nicolae Alexandri, în calitate de Director General al S.C. TCE S.A., participând la sedinta extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Ploiesti din 11.07.2023 orele 1400 cu privire la majorarea de capital prin aport în natură a S.C. TCE S.A. si constatând criticile Grupului PNL la adresa Conducerii Executive a societătii, în speță a directorului general, precum și poziția acestora de a cere Consiliului de Administratie să demită directorul general, precizez următoarele:

Apreciez activitatea politicienilor care îşi asuma după ce au fost aleși și exercitarea de functii executive în administratie (membrii guvernului, președinții consiliilor județene, primarii, conducătorii de servicii publice deconcentrate, etc.).

Nu apreciez activitatea acelor aleşi care ,fără a ocupa funcții în administrație, transformă administrația într-un joc politic pe seama celor care i-au ales, votând la comandă, în necunoștință de cauză și într-un total dezinteres pentru cetățeni.

Am fost numit director al S.C. TCE S.A. , de către Consiliul de Administrație, după promovarea unui examen de selecție organizat conform Ordonanței 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aflându-mă acum în exercitarea functiei de director general al S.C.TCE S.A. la al doilea mandat.

Începând cu anul 2017 și până în prezent mi-am folosit toată priceperea, experiența și toate mijloacele pe care le-am avut la dispoziție în vederea conducerii activității acesteia.

Mi-am exercitat mandatul încredințat cu loialitate, competență și diligența unui profesionist, în interesul societății, îndeplinindu-mi indicatorii de performanță stabiliți de către Consiliul de Administrație.

Față de cerința grupului de consilieri locali PNL de a fi demis din funcția de director general, precizez că, conform Ordonanței de Urgență a guvernului 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, Art.3, alin. 4: ,,competența de a lua decizii cu privire la administrarea întreprinderilor publice și răspunderea pentru aceste decizii revine în condițiile prevăzute de lege administratorilor sau, după caz, directorilor în funcție de competențele și atribuțiile fiecăruia”.

Totodată, conform Art. 3, alin. 3, ,,Autoritățile Publice tutelare nu pot interveni în procesul de luare a deciziilor comerciale, în conducerea si în funcționarea curentă a întreprinderilor publice”.

La data numirii definitive în primul mandat de director general, sfârsitul anului 2017, S.C.TCE S.A. înregistra datorii restante de cca. 33.176.125 lei, din care aproximativ 30 milioane de lei către bugetul consolidat al statului, Serviciul Finante Publice Locale și Primăria Municipiului Ploiești.

Împreună cu Consiliul de Administrație, de la începutul preluării mandatului si până în prezent, consider că am făcut tot ce este posibil, lucrând în echipă, să asigurăm funcționarea societății, prestarea serviciului de transport public în condiții cât mai bune și totodată să achităm parte din datoriile restante, derivate din procese în instanță sau controale ale Curții de Conturi nerealizate în timpul mandatelor noastre.

Țin să mulțumesc membrilor Consiliului de Administrație pentru profesionalismul de care au dat dovadă indiferent dacă o parte din aceștia au făcut parte dintr-un partid politic, neobservând în colaborarea cu dânșii vreo imixtiune politică în deciziile pe care le-au luat cu privire la administrarea societății și pe care eu le-am dus la îndeplinire.

În încheiere precizez că nu-mi voi da demisia din funcția de Director General. Rămâne la aprecierea Consiliului de Administrațe să analizeze activitatea mea și să decidă în consecintǎ, conform prevederilor legale pe care numai ei le au. Țin să asigur cetățenii Municipiului Ploiesti că îmi voi exercita mandatul de Director General al S.C.TRANSPORT CALATORI EXPRESS S.A. Ploiesti îndeplinind misiunea de bază a societății şi anume prestarea serviciului de transport public de călători în Municipiul Ploiești. Asigur și salariații S.C. TCE S.A. inclusiv sindicatele reprezentative că voi face tot ce-mi stă în putință pentru plata drepturilor salariale precum și a altor drepturi integral și la timp așa cum am făcut-o în mandatele mele și până acum”.

- Reclamă -

Publicitate

spot_img
spot_img

Lăsați un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!

Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Publicitate

spot_img

Ultimele Știri

Ro Alert de urs în Poiana Brașov

Oamenii din Poiana Brașov au primit duminică seară un mesaj Ro Alert prin care era semnalată prezența unui urs.Potrivit...