Drumul Național 1 s-a surpat în dreptul localității Breaza, astfel că a fost instituiră restricție de trafic. Terenul a alunecat pe o lungime de aproximativ 60 de metri, pe sensul de mers spre Ploiești, a anunțat Poliția Prahova.
“Pe DN1 la km 99+050, în afara localității Breaza, pe sensul de mers Brașov către Ploiești, terasamentul drumului public s-a surpat pe o lungime de aproximativ 60 de metri.
Astfel, se va institui restricție temporară pe banda nr.1 de la km 99+200 până la km 98+850.
Restricția va fi semnalizată corespunzător.
Polițiștii rutieri vor desfășura activități pentru asigurarea fluenței în zona respectivă.”, a transmis Poliția Prahova.
Imagini video cu surparea de teren: