Cinci persoane au murit, dintre care doi minori, într-un accident teribil pe DN 2 Suceava-Fălticeni, între o cisternă și o mașină.
„DN 2 Suceava-Fălticeni, în afara localității Cumpărătura/SV – s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 1 autoturism care tracta o platformă, pe care era un autovehicul si 1 autocisternă încărcată cu ciment praf, care s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma evenimentului au rezultat 6 victime*, dintre care 5 decedate* (3 adulți și 2 minori) din autoturism, iar 1 victimă (șoferul autocisternei) a fost transportată la spital, conștientă. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri pentru a permite intervenția echipajelor”, se arată în comunicatul citat.
Toate cele 5 persoane care au murit se aflau în mașină. Se pare că aceștia au murit pe loc, în urma impactului violent. Șoferul cisternei a fost rănit și a ajuns la spital.
Potrivit Info Trafic, traficul rutier este oprit pe ambele sensuri pentru a permite intervenția echipajelor specializate.