Un copil de 9 ani a murit, iar altul de 7 ani a fost rănit, după ce au fost loviți de o mașină. Șoferul a fugit de la locul accidentului.
Tragedia s-a produs pe Șoseaua Gării Cățelu din București, în parcarea exterioară a parcului Pantelimon.
În jurul orei 19.30, cei doi copii au fost loviți de o mașină al cărei șpfer a fugit apoi de la locul accidentului.
”În urma accidentului, s-a intervenit pentru aplicarea manevrelor de resuscitare asupra unuia dintre pietoni, copil în vârstă de 9 ani, însă din nefericire medicii au constatat decesul acestuia.”, a transmis Poliția.
Cel de-al doilea copil, de 7 ani, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit și pompierii cu 4 ambulanțe SMURD și o autospecială de stingere.
”În continuare se efectuează cercetări de către polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, precum și pentru identificarea conducătorului autovehiculului care a părăsit locul producerii acestuia.”, a mai transmis Poliția.