fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Violatorul din Ploiești a fost trimis în judecată! Este acuzat că a violat șase tinere

Citește Și

- Reclamă -
Francisc Demetrescu (38 de ani) din Ploieşti, acuzat că a violat șase tinere, dintre care una minoră, a fost trimis în judecată. Acesta fusese eliberat din închisoare în luma august a anului trecut, unde ispășise o pedepasă tot pentru viol, dar și tentativă de omor, fapte săvârșite în 2003. 

Violatorul fusese eliberat condiționat, după 15 ani de închisoare. Acum a fost trimis în judecată tot pentru aceleași fapte, fiind acuzat că a violat mai multe fete, dintre care una minoră.

Acesta a fost surprins de tatăl uneia dintre fete, după ce o luase cu forța într-o mașină.

- Reclamă -

Demetrescu ar fi acostat adolescenta în zona Gării de Vest din Ploiești și ar fi dus-o într-o zonă ferită, unde avea parcată mașina. Prins asupra faptului, bărbatul a fugit, iar timp de două săptămâni a fost căutat de către polițiști. A fost prins în data de 10 iunie pe o stradă din zona centrală a Ploieștiului.

În urma anchetei a reieșit că Demetrescu mai violase o altă fată, de data aceasta majoră, în luna octombrie anul trecut.

Francisc Demetrescu a fost condamnat defintiv în 2006 la 15 ani de închisoare pentru viol, lipsire de libertate și tentativă de omor.
Și-a ispășit cea mai mare parte din pedeapsă la Penitenciarul Ploiești, iar ultimele luni le-a petrecut la închisoarea din Mărgineni, județul Dâmbovița. În august 2018, Judecătoria Găești admite propunerea de liberare condiționată.

- Reclamă -

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Talk Show. Mafia gunoaielor din Prahova, subiect național ignorat de autorități locale

Mafia gunoaielor din Prahova a ajuns subiect național, dar nici acum nu vedem reacții ferme din partea autorităților.Ziarul Incomod...
Sari la conținut