fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Zeci de amenzi date la Zilele Orașului Ploiești

Citește Și

- Reclamă -

Forțele de ordine au aplicat zeci de sancțiuni contravenționale pe perioada desfășurării Zilelor Orașului Ploiești, care au avut loc în perioada 1-3 iunie. Inspectoratul Județean de Jandarmi Prahova, Poliția Prahova și Poliția Locală Ploiești au fost în stradă și au sancționat abaterile constatate.

Pe 1 iunie, în jurul orelor 15.30, o patrulă de jandarmi din cadrul IJJ Prahova care a acționat în zona centrală cu ocazia Festivalului Magie și Feerie organizat de Ziua copilului a depistat în apropierea fântânilor arteziene din fața Palatului Administrativ o tarabă pe care erau expuse spre vânzare mai multe cutii de culoare neagră ce conțineau un număr de aproximativ 25 pocnitori de dimensiuni mici, existând suspiciunea că ar fi articole pirotehnice. La solicitarea patrulei pentru a prezenta avizul specific emis de serviciul AESP din cadrul IPJ Prahova, persoana în cauză nu a putut prezenta documentul, drept pentru care a fost întocmit proces verbal de constatare potrivit Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive (vânzarea de articole pirotehnice către minori), dosarul urmând a fi înaintat organelor competente pentru continuarea verificărilor.

- Reclamă -

Jandarmii au mai aplicat două avertismente la Legea 61/1991 privind tulburarea liniștii și ordinii publice pentru participare la scandal, o amendă de 100 lei tot la Legea 61/1991 pentru consum de băuturi alcoolice și un avertisment la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

Poliția Locală Ploiești a aplicat 14 amenzi la Legea 61/1991 privind tulburarea ordinii și liniștii publice și cerșetorie, în valoare de 2.900 și alte 30 de amenzi în baza Hotărârii de Consiliu Local nr. 228/2006, în valoare de 3.300 lei pentru comerț stradal neautorizat, murdărirea mobilierului urban și aruncare de coji de semințe pe domeniul public.

Poliția Prahova de asemenea a aplicat 16 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.875 lei la Legea 61/1991, la HCL 228/2006 și la OUG 195/2002 și a reținut un permis de conducere al unui șofer care circula în stare de ebrietate. A fost constatată și o infracțiune comisă de un bărbat din București, care vindea în parcul Toma Socolescu brățări metalice inscripționate cu marca Pandora, fără a deține certificat de conformitate eliberat de firma producătoare sau de reprezentanții acesteia pe teritoriul României.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Cum a fost sancționată asistenta de la maternitatea din Ploiești care a încurcat copiii

Asistenta care a încurcat bebelușii la maternitate din Ploiești a fost sancționată cu 10% din salariu pentru o perioadă...
Sari la conținut