fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace, sărbătorită de CSM Ploieşti! VIDEO

Citește Și

- Reclamă -

Clubul Sportiv Municipal Ploieşti sărbătoreşte, astăzi, Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace, data de 6 aprilie fiind stabilită de Organizaţia Naţiunilor Unite în urma inițiativei lansate de Comitetul Internațional Olimpic, în calitate de observator permanent pe lîngă ONU.

Primii care au marcat aceaastă zi au fost sportivii din cadrul secţiei de box, coordonatorul secţiei, Titi Tudor, organizând în această dimineaţă, în Sala „Upetrom”, o serie de meciuri sparring între boxerii clubului.

- Reclamă -

La ora 15.00, pe terenul sintetic de la Sala Sporturilor, grupa de fotbal juniori „2000-2001”, pregătită de Mario Nicolae, va disputa un joc-şcoală cu formaţia similară a Şcolii Generale numărul 1 (antrenor Bucurel Dârman). Apoi, la ora 16.00, în incinta Sălii Sporturilor Olimpia, va avea loc un concurs „open” de tenis de masă, rezervat angajaţilor clubului şi cel din cadrul mai multor direcţii din Primăria Ploieşti, la eveniment fiind invitat şi viceprimarul cu atribuţii de primar, Cristian Ganea.

Pe seară, sportivii din cadrul secţiei de judo (antrenor coordonator Gheorghe Savu) vor avea o demonstraţie în Sala CFR, iar cei din cadrul secţiei de karate (antrenor coordonator Liviu Apostol), vor participa, în propria sală de la Stadionul „Ilie Oană”, la o demonstraţie a sportivilor de performanţă în faţa copiilor începători. Totodată, la nivel de handbal junioare şi baschet juniori, se vor organiza meciuri-şcoală prin care micuţii sportivi vor marca Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace.

„Să faci sport înseamnă sănătate şi riscuri mai mici de a contacta boli, înseamnă să lupţi împotriva obezităţii, înseamnă o şansă de a te recupera după diverse traume, dar şi posibilitatea de a-ţi dezvolta o abilitate pe care o posezi. Clubul nostru a ales să sărbătorească această zi prin implicarea tuturor sportivilor, antrenorilor, în diferite manifestări ce vor avea loc de-a lungul întregii zile. Totodată, mă bucur că administraţia locală este alături de sport şi conştientizează că sportul reprezintă o necesitate a societăţii, fiind un mod de educare a tuturor categoriilor de vârstă”, spune coordonatorul sportiv al CSM Ploieşti, Cristian Nica.

- Reclamă -

La rândul lui, directorul Cezar Stoichiciu a declarat: „Orice manifestare sportivă, cum sunt şi cele prilejuite de Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace, trebuie percepută şi ca un prilej pentru oameni de a se întâlni şi a petrece un timp plăcut împreună. Sportul, indiferent de nivelul la care este practicat, elimină barierele de orice fel şi reprezintă un prilej pentru oamenii de orice vârstă de a interacţiona şi a fi sănătoşi. Sportivii din cadrul clubului nostru vor fi implicaţi în mai multe acţiuni în cursul acestei zile, CSM Ploieşti ţinând să marcheze astfel Ziua Internațională a Sportului”.

Iată ce spune Cristian Nica, coordonatorul sportiv al CSM Ploiești, despre evenimentele de astăzi:

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Au apărut cireșe în piețe. Care este prețul exagerat de la tarabe

Primele cireșe au apărut la tarabele din piețe. Culmea, cele din Turcia costă mult mai mult decât cele din...
Sari la conținut