fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Zonele în care Primăria Ploiești și-a propus să construiască noi parcări. Acestea vor fi atât supraetajate, cât și subterane

Citește Și

- Reclamă -
Primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, a anunțat joi faptul că ia în calcul realizarea unor noi parcări, atât supraetajate, cât și subterane. De altfel, edilul a precizat că a identificat și zonele în care acestea vor fi construite.

Lipsa locurilor de parcare din Ploiești ar putea fi rezolvată, cel puțin parțial, încă din acest an. Primarul Andrei Volosevici a anunţat joi că municipalitatea analizează, deja, realizarea unor noi locuri de parcare în municipiu, fiind identificate patru astfel de zone.

Ba mai mult, Volosevici a anunțat că lucrările de construcție ale unei noi parcări supraetajate vor începe chiar din acest an, iar zona unde va fi realizată este Democrației.

- Reclamă -

„Vom începe una dintre cele trei parcări supraetajate, cel mai probabil discutăm de cea de pe Democrației”, a susținut Andrei Volosevici, primarul municipiului Ploiești.

Edilul a anunțat că o altă parcare supraetajată va fi construită în zona Dealul cu Piatră, dar și că și-a propus realizarea unei parcări în zona Parcului Toma Socolescu, parcare gen demisol înalt. De altfel, o astfel de parcare ar urma să fie amenajată și în zona Hotelului Prahova.

”La nivel de investiţii ne dorim și reconfigurarea zonei de la Hotel Prahova. Aici este o discuție întreagă, dacă vom crește numărul locurilor de parcare din zonă sau vom încerca să realizăm o parcare cu demisol înalt, ceea ce este o variantă de lucru”, a mai precizat primarul Andrei Volosevici.

- Reclamă -

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut