- Reclamă -
Un accident rutier a avut loc astăzi în jurul orei 20.16, pe DN5, la Călugăreni, județul Giurgiu. Două femei au fost transportate la spital.
În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și două ambulanțe SAJ. Două tinere, cu vârste de 20 și 21 de ani au fost rănite și transportate la spital.
Conducătorii auto, un tânăr de 19 ani, din municipiul Giurgiu și un bărbat de 56 de ani, din județul Buzău, au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ pentru ambii șoferi.
- Reclamă -
În cauză, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
- Reclamă -