fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Curtea Constituţională dezbate, astăzi, sesizările în cazul lui Dan Șova

Citește Și

- Reclamă -

Dan Sova achizitii publice ordin - Ziarul INCOMODCurtea Constituţională judecă, astăzi, sesizările făcute de preşedintele Klaus Iohannis, PNL și CSM în cazul lui Dan Şova. Acestea au venit în urma deciziei Senatului de a respinge solicitarea DNA de reţinere şi arestare a senatorului PSD, deşi majoritatea senatorilor prezenţi au votat „pentru”.

Dan Şova este urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu, într-un dosar privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari.

Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului a votat, marţi, cu 292 de voturi „pentru” şi un singur vot împotrivă, modificarea articolului 24 din Statutul deputaţilor şi senatorilor. Astfel, deciziile şi hotărârile se vor lua cu votul majorităţii simple a celor prezenţi în plen.

- Reclamă -

Decizia Parlamentului vine la o săptămână după ce Senatul a adoptat, la rândul său, modificarea articolului 173 din Regulamentul Senatului, privind votul cu majoritate simplă în cazul hotărârilor, punând astfel în acord legea de funcţionare a Senatului cu prevederile Constituţiei.

Potrivit deciziei plenului, articolul 173, alineatul 2 din Regulamentul Senatului, care spunea că „Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi” s-a modificat astfel: „Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii senatorilor prezenţi”.

Modificările Regulamentului Senatului şi Statutului au fost efectuate după ce senatorii au respins, în 25 martie, solicitarea procurorilor DNA pentru reţinerea şi arestarea senatorului PSD Dan Şova în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari.

- Reclamă -

Sursa: www.digi24.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Ciolacu, născut la Buzău: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”. Val de critici la adresa premierului după...

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, născut la Buzău, a făcut o gafă de proporții la Timișoara unde a declarat: ”Buzăul nu...
Sari la conținut