fbpx
marți, aprilie 30, 2024
spot_img

Primarul Adrian Dobre apără interesele Veolia Energie?! VIDEO

Citește Și

- Reclamă -

Primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, va demara o anchetă internă la nivelul Direcției Juridice din cadrul primăriei după ce Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Prahova a câştigat, în primă instanţă, procesul intentat pentru anularea unei hotărâri a Consiliului Local Ploieşti prin care administraţia locală se obliga să plătească, de la buget, pierderile înregistrate de operatorul sistemului de termoficare, Veolia Energie.

Practic prin această reacție edilul șef nu face decât să apere interesele unei societăți private, acesta neconcepând ca Primăria Ploiești să recupereze suma de 12 milioane lei pe care instanța în primă fază a considerat că a fost virată într-un mod nelegal.

- Reclamă -

În acest context nu avem cum să nu ne întrebăm de ce Adrian Dobre nu demarează și o anchetă pentru a verifica cine s-ar putea face vinovat pentru întocmirea unui proiect de Hotărâre care se pare că nu a respectat prevederile legale.

Vă reamintim faptul că este vorba despre Hotărârea nr. 421, adoptată de forul legislativ al Ploieştiului în data de 21 decembrie 2016, prin care autorităţile ploieştene s-au angajat să plătească aproximativ 12 milioane de lei, în baza unei clauze din contractul de delegare a acestui serviciu public, pentru acoperirea pierderilor invocate de Veolia pentru perioada 2012-2015. Tribunalul Prahova a admis cererea depusă de UAP şi a anulat hotărârea Consiliului Local. Sentinţa, pronunţată marţi, nu este definitivă, ea putând fi atacată. Reprezentanţii UAP, structură care reprezintă un mare număr de asociaţii de proprietari din Ploieşti, au argumentat faptul că administraţia ploieşteană a refuzat să organizeze o dezbatere publică înainte de adoptarea acestui act normativ, cu toate că au fost depuse mai multe cereri în acest sens.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Cum răspunde Bogdan Nica acuzațiilor lansate de Mihai Polițeanu

Mihai Polițeanu a anunțat în cadrul dezbaterii ziarului Incomod cu candidații la primăria Ploiești că va sesiza Agenția Națională...
Sari la conținut